A fost prezentată prima imagine cu o gaură neagră Magazin

A fost prezentată prima imagine cu o gaură neagră

Pentru prima dată în istorie, oamenii pot vedea o poză cu o gaură neagră, mulțumită proiectului Event Horizon Telescope. Realizarea acestei fotografii a implicat computere performante, opt telescoape staționate în întreaga lume, sute de cercetători și cantități mari de date.

Gaura neagră măsoară 40 de miliarde de kilometri, ceea ce înseamnă că este trei milioane de ori mai mare decât Pământul, și a fost descrisă de cercetători drept „un monstru“, potrivit BBC. Ea se află la 500 milioane de miliarde de kilometri distanţă, în cadrul galaxiei M87.

”Imaginea prezintă un inel strălucitor, format în timp ce lumina este întinsă în jurul gravitaţiei extrem de puternice din jurul găurii negre, care este de 6,5 miliarde de ori mai masivă decât Soarele”, arată un comunicat al proiectului Event Horizon Telescope.

„Găurile negre sunt cele mai misterioase obiecte din Univers”, a declarat Sheperd Doeleman, directorul proiectului Event Horizon Telescope. „Lucrăm la acest proiect de foarte mult timp”, a continuat acesta, în cadrul unei conferințe de presă, înainte de a dezvălui fotografia.

Prezentarea a avut loc în timpul unor conferinţe de presă desfăşurate simultan, la Bruxelles, Tapei, Tokyo, Santiago, Shanghai, Lyngby şi Washington D.C. Această imagine a fost obţinută în urma a 20 de ani de muncă, în cadrul cărora cercetătorii au studiat găurile negre, au construit cele 8 telescoape şi le-au mutat în diferite părţi ale lumii.

Această imagine reprezintă o realizare importantă pentru oamenii de știință, deoarece afirmă teoria relativității a lui Albert Einstein, pe care fizicienii o folosesc ca un ghid al universului.