Onlime

Game of Thrones, premiat pentru cel mai bun serial dramatic la Emmy 2018. Vezi lista completă a câștigătorilor.

Celebrul serial Game of Thrones a câștigat premiul pentru cel mai bun serial dramatic, la a 70-a ediție a Premiilor Emmy. Sezonul cu numărul șapte din serialul Game of Thrones marchează al treilea premiu Emmy câștigat la aceeași secțiune, informează Mashable. Gala de decernare a premiilor Primetime Emmy 2018 a fost organizată la Los Angeles, în cadrul unui eveniment marcat de numeroase surprize. Ținând cont de evenimentele din lumea celebrităților legate de mișcarea #MeToo, gala Premiilor Emmy a promovat diversitatea și feminismul, incluzând și câteva glume cu tentă politică. Show-ul a fost prezentat de actorii Michael Che şi Colin Jost.

În timp ce Game of Thrones câștigă al treilea premiu Emmy, actorul Peter Dinklage obține premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar într-un serial dramatic. Premiul pentru cel mai bun serial de comedie a fost câștigat de „The Marvelous Mrs. Maisel”, produs de Amazon. Pe lângă această distincție, serialul a mai bifat și alte şase trofee, inclusiv premiul pentru cea mai bună actriţă de comedie, înmânat lui Rachel Brosnahan.

Printre veteranii câștigători ai Premiilor Emmy se numără și „Saturday Night Live”, care câștigă la categoria cel mai bun serial cu scenete de varietăţi. Cu 82 de nominalizări, creatorul de spectacole Lorne Michaels este cel mai nominalizat individ din istoria Premiilor Emmy. O altă producție cu nominalizări în număr de 112, este serialul semnat de Netflix, „The Crown”. Claire Foy a câștigat premiul pentru cea mai bună actriţă într-un serial dramatic, interpertând formidabil rolul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Lista completă a câștigătorilor Premiilor Emmy 2018:

(Sursă foto: Virgin Radio)

Exit mobile version