8 obiective turistice din Constanța care merită vizitate Magazin

8 obiective turistice din Constanța care merită vizitate

Chiar dacă e toamnă, Constanța rămâne o destinațe turistică unde poți descoperi urme ale trecutului, vizitând obiectivele turistice din zonă. Pe lângă celebrul Cazino, Constanța mai are multe să vă arate. Pregătiți-vă bagajul și luați această listă de obiective turistice cu voi.

1. Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Fiind unul dintre cele mai bogate muzee din țară, Muzeul de Istorie Constanța are un patrimoniu impresionat, format din peste 430.000 de obiecte care datează din paleolitic până în epoca modernă. Muzeul este situat în Piața Ovidiu, iar tarifele pornesc de la 5 lei pentru elevi, studenți și pensionari. Biletul la preț întreg este în valoare de 20 de lei.

La exteriorul muzeului se află un amplu lapidariu și Edificiul Roman cu Mozaic, un monument istoric unic în Europa de Est prin dimensiunile sale.

2. Muzeul de Artă Constanța

Iubitorii de artă se pot bucura de cele 7.400 de lucrări semnate de numeroși artiși români, cum ar fi Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Theodor Aman, Theodor Pallady și Nicolae Tonitza. Printre cele mai importante opere expuse în Muzeul de Artă se numără Cap de fetiță – Nicolae Tonitza, Drum de seară – Ioan Andreescu, Lae de țigani la drum, Primavara, Rodica, Coș cu cireșe – Nicolae Grigorescu, Flori – Ștefan Luchian.

Clădirea muzeului are o importanță istorică mare pentru Constanța, aici fiind prima școală din oraș. Școala a purtat numele „Principele Ferdinand și Principesa Maria” și adăpostea două institutii de învățământ individuale, total separate: una pentru băieți și alta pentru fete.

Tarifele de acces în Muzeul de Artă Constanța sunt 10 lei pentru adulți și 2,5 lei pentru elevi și studenți.

3. Muzeul Marinei Române

Este cea mai importantă clădire de acest fel din România și prezintă evoluția marinei militare și civile din țara noastră. Clădirea muzeului are o istorie la fel de interesantă ca exponatele pe care le adăpostește. Impunătorul edificiu a fost ridicat în anul 1909 și a găzduit Școala superioară de marină, prima instituție de învățământ superior din Dobrogea. Exponatele muzeului sunt în număr mare și prezintă cronologic istoria marinei militare și comerciale din țara noastră, evoluția navigației și a mijloacelor de navigație în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Taxele de intrare sunt de 10 lei pentru adulți, iar biletul redus este în valoare de 5 lei.

4. Moscheea Carol I Constanța

Amplasată în Piața Ovidiu, moscheea este principalul edificiu de cult musulman din România și totodată unul dintre cele mai frumoase monumente arhitectonice de pe meleagurile noastre. Construirea clădirii a început în 1910, la inițiativele regelui Carol I, de aceea edificiul îi poartă numele. Moscheea Carol I este prima clădire din țara noastră la care s-a folosit betonul armat. Elementele distinctive ale edificiului sunt cupola imensă și minaretul.  Minaretul este  înalt de 47 de metri și poate fi observat chiar și de pe mare. În interiorul turnului se află 140 de trepte în spirală care îi conduc pe vizitatori spre terasa din vârful minaretului, de unde se poate admira panorama orașului.

Pentru vizitarea acestui obiectiv turistic trebuie să plătiți o taxă de 4 lei pentru adulți și 2 lei pentru copii și studenți.

5. Cazinoul Constanța

Cazinoul este emblema orașului Constanța și datează de peste 130 de ani. Începturile Cazinoului se leagă de trecerea Dobrogei sub administrație românească, fiind prima clădire ridicată la malul mării după încheierea dominației otomane. În prezent, clădirea Cazinoului veghează malul mării, așteptând să-și recapete strălucirea de odinioară.

6. Acvariul Constanța

Amplasat la malul mării, în fața Cazinoului, acvariul a adunat de-a lungul timpului peste 100 de specii de pești și viețuitoare marine care aparțin unor zone geografice diverse. Aici veți putea admira numeroase specii maritime precum pisica de mare, dragonul de mare, steluțele de mare, căluțul de mare, Piranha, peștele cuțit și multe altele.

Biletul de intrare costă 20 de lei pentru adulți și 5 lei pentru elevi și studenți.

7. Delfinariul

Se numără printre cele mai vizitate obiective din Constanța și este singura locație din România unde puteți admira spectacolul delfinilor, al leilor de mare și al pinguinilor. Delfinariul este un obiectiv pe care nu trebuie să îl ratați mai ales dacă mergeți împreună cu copiii.

8. Portul Turistic Tomis

În perioada de toamnă, Portul Tomis este locația perfectă pentru plimbări la malul Mării Negre. Aici vă puteți relaxa  și degusta cele mai bune preparate la restaurantele cu specific pescăresc.

 

Sursa foto