Cel mai tare sezon de Liga 2 din istorie începe pe 3 august Sport

Cel mai tare sezon de Liga 2 din istorie începe pe 3 august

Federația Română de Fotbal a anunțat că noul sezon de Liga 2 va debuta în data de 3 august și se va încheia pe 30 mai 2020. Astfel, în 2019 se vor disputa 21 de etape (turul complet și încă două etape din retur). Vor exista, de asemenea, patru etape intermediare, care se vor disputa la mijloc de săptămână (două anul acesta și încă două anul viitor). Țintarul noului sezon va fi cunoscut în a doua jumătate a lunii viitoare.

Campionatul viitor va fi unul electrizant în cel de-al doilea eșalon fotbalistic al țării, cu multe cluburi ce și-au propus să promoveze în prima ligă: Rapid, Petrolul, Universitatea Cluj, FC Argeș, UTA Arad, Farul Constanța, Gloria Buzău, Concordia Chiajna ori Dunărea Călărași. În momentul de față, situația principalelor pretendente stă astfel:

Rapid va dispune de un buget mare, care îi va permite atacarea promovării. Până în acest moment, giuleștenii au transferat patru fotbaliști și urmăresc să își mai întărească echipa cu alte câteva nume grele, printre care și Filipe Teixeira. Echipa va disputa multe meciuri amicale tari în această vară, cu echipe din Turcia, echipe de primă ligă din România și chiar cu Hapoel Haifa. Giuleștenii vor pleca în două stagii de pregătire, unul la Brașov și unul în Turcia.

La Petrolul Ploiești apele au devenit, brusc, extrem de tulburi. La conferința de presă a prezentării lui Marius Stan în poziția de președinte al clubului, compania Veolia, prin vocea lui Mădălin Mihailovici, a anunțat că își retrage finanțarea de la echipa prahoveană. Astfel, deși obiectivul era clar promovarea în prima ligă, în aceste condiții, există inclusiv riscul ca Petrolul să nu se înscrie în Liga 2 din cauza lipsei banilor.

După înfrângerea din barajul de promovare, Universitatea Cluj se află într-un moment de cumpănă. Antrenorul Bogdan Lobonț nu va mai continua, iar alături de el este posibil să plece și Ioan Ovidiu Sabău. Totodată, este interesant de urmărit strategia „șepcilor roșii” pentru sezonul viitor, având în vedere faptul că echipa s-a bazat în acest an pe mulți jucători cu experiență, în vârstă, care cu greu vor mai putea duce echipa în vârful clasamentului fără întăriri serioase.

La FC Argeș, Nicolae Dică are obiectiv clar -promovarea-, iar după campania de achiziții de până acum, se pare că Piteștiul are mari șanse de a se bate din nou cu șanse mari la vârful clasamentului.

Concordia Chiajna, UTA, Farul Constanța, Gloria Buzău și Dunărea Călărași sunt alte echipe cu potențial financiar ridicat care se pot bate fără probleme la promovare, astfel că numărăm nu mai puțin de 9 cluburi care vor ținti unul dintre primele două locuri care asigură promovarea directă, sau locul 3, care permite mergerea la baraj.