Pe parcursul anilor, vocabularul limbii române a fost îmbogățit cu numeroase expresii, proverbe și zicători care sunt folosite și în prezent în comunicarea interumană. Desprinse din experiențele oamenilor, puțini știu originea expresiilor pe care le utilizează în viața cotidiană. De aceea, am pregătit un mic dicționar cu explicațiile celor mai cunoscute zicători folosite de români.
„A freca menta” = a sta degeaba, a lenevi
În Grecia Antică, masa pe care avea să se servească mâncarea era frecată cu frunze de mentă pentru a împrospăta mirosul. Fiind una dintre cele mai ușoare sarcini din gospodărie, spre deosebire de spartul lemnelor sau prepararea mâncării, cei care aveau de gând să evite muncile solicitante, profitau de ocazia de a se ocupa cu pregătirea mesei, trăgând cât mai mult de timp.
„A sta de șase” = a sta la pândă , a păzi spatele
Provenind din domeniul aviatic, din perioada Primului Război Mondial, această expresie făcea comunicarea între piloți mai rapidă, mai eficientă și mai facilă. Această metodă era reprezentată de un ceas imaginar prin care piloții se atenționau între ei în cazul eventualelor pericole, folosind orele ca un corespondent pentru stânga (ora 9), dreapta (ora 3), în față (ora 12) și în spate (ora 6). Așadar „a sta de 6” are sensul de a fii atent în spate sau a păzi spatele cuiva.
„A fi prins cu mâța-n sac” = a fi prins cu minciuna
Această expresie are legătură cu vânzarea animalelor. Cu mult timp în urmă, purceii erau comercializați în saci legați, iar cumpărătorii nu puteau vedea ce e înăuntrul acestuia. Așa se face că vânzătorii profitau de situație și înlocuiau purceii din saci cu pisici. Cei care erau prinși cu această înșelăciune erau, la propriu, prinși cu mâța-n sac.
„A face capul calendar” = a stresa pe cineva, oferind prea multe informații
Este o expresie veche de sute de ani, cu origine străină. În trecut, calendarele cuprindeau foarte multe informații precum proverbe, sărbători, sfaturi, horoscop și meteo. Din cauza prețului mare al hârtiei, scrisul trebuia să fie mic, astfel încât să încapă cât mai multe informații.
„Colac peste pupăză” = accentuarea unei situații neplăcute/ „un rău nu vine niciodată singur”
„Pupăza” este denumirea unui tip de pâine împletită, ce se folosește în timpul ceremonialului de nuntă. Colacul, pe de altă parte, este adesea asociat cu ritualul înmormântării. Astfel, expresia face referire la situația nefericită când după o nuntă urma o înmormântare.
„A băga mâna în foc” = a garanta, a susține cu tărie un anumit lucru sau o anumită persoană
Expresia românească provine dintr-un ritual vechi de judecată din Evul Mediu în care, pentru a descoperi nevinovăția unei persoane, aceasta era nevoită să țină în mână un fier încins sau să bage mâna în apă clocotită. Dacă persoana inculpată refuza sau nu rezista în timpul probei era declarată vinovată.
„A scoate din pepeni” = a enerva foarte tare pe cineva
Pepenii aici fac referire la o plantație. În trecut, acestea erau păzite de un om, iar pentru ca hoții să poată fura din recoltă, o altă persoană era desemnată să îl enerveze pe paznic în speranța de a-l face pe acesta să fugă după el, scoțându-l din pepeni.
„A călca pe bec” = a greși
Expresia „a călca pe bec” este originară din Franța secolului al XIX-lea. Becurile făceau referire la arzătoarele din lămpile cu gaz. Acele felinare ce luminau străzile întunecate noaptea aveau silueta unui soldat ce părea că stă la pândă. În limbaj de argou, atunci când dădeau pe neașteptate peste un jandarm, răufăcătorii „călcau pe bec” – „tomber sur un bec de gaz”.
„Floare la ureche” – foarte ușor
Expresia face trimitere la un obicei medieval al tinerelor britanice prin care, în funcție de urechea pe care așezau floarea, arătau dacă au un pretendent sau nu. În acest mod, băieților le era mai ușor de identificat fetele singure, în căutarea unei relații, dacă acestea purtau floarea la urechea dreapta.
„A-și da arama pe față” – a-și dezvălui adevăratul caracter
În Evul Mediu, falsificatorii de bani făceau monede din aramă şi le acopereau cu un strat subţire de aur ori argint. După ce circulau un timp, pojghiţa aurită (argintată) se ducea şi ieşea la iveală materialul real – arama.
„A mânca pisica limba” – a rămâne fără cuvinte
Expresia provine din Imperiul Asirian unde soldaților capturați din liniile inamice le erau tăiate limbile și servite pisicilor regelui.
Citește și 9 Sfaturi în relații: Comunicare și reciprocitate.
