Consiliul Concurenței susține că Black Friday este o păcăleală Actual

Consiliul Concurenței susține că Black Friday este o păcăleală

În cadrul analizei, autoritatea de concurență a remarcat faptul că prețul la care se aplică reducerea (prețul de referință, care apare “tăiat”), afișat de comercianții online, este mai mare decât nivelul prevăzut de lege, pentru aproximativ 80% din produsele monitorizate, susține publicația Profit.ro. Conform legislației, orice comerciant care intenționează să facă o reducere de preț trebuie să o raporteze la un preț de referință, respectiv la cel mai mic preț practicat în același spațiu de vânzare în ultimele 30 de zile.

Consiliul Concurenței a constatat că în cazul a aproximativ 29% din produsele monitorizate, de Black Friday 2017, prețul tăiat a fost mai mare chiar decât prețul maxim practicat în ultimele 30 de zile. Acest fapt indică o creștere/menținere artificială a prețului de referință de Black Friday.

Ancheta sectorială a reliefat faptul că, în general, mai mult de jumătate din volumul vânzărilor principalilor retaileri sunt la prețuri promoționale. Astfel, o mare parte din produsele comercializate de toate platformele online importante și care au fost monitorizate au avut prețuri reduse durate lungi de timp (chiar peste 75% din timp).

(sursa foto: Bigred Cloud)