Cum alegi vinul perfect pentru masa de Paște Magazin

Cum alegi vinul perfect pentru masa de Paște

Sărbătorile Pascale reunesc familia în jurul mesei, iar pe lângă numeroasele feluri de mâncare, băutura servită la masă este de asemenea foarte importantă pentru a completa savoarea preparatelor culinare.

Vinul este de nelipsit de pe masa de Paște, iar alegerea lui nu se face la voia întâmplării.  Regulile somelierilor ne indică să alegem câte un tip de vin pentru fiecare fel de mâncare.

Vinuri pentru aperitiv

Aperitivul mesei de Paște va cuprinde cu siguranță ouă, brânzeturi și verdețuri. În acest caz, sunt indicate vinurile tinere, proaspete, precum Feteasca albă sau Feteasca regală.

Feteasca albă este un vin de o finețe deosebită, catifelat, cu un gust echilibrat și delicat. Prezintă o aromă caracteristică ce amintește de cea a fagurilor de miere.

Feteasca Regală este apreciată pentru lejeritate și armonie. Este un vin cu un echilibru foarte bun între componente, cu un parfum mai puțin pronunțat, dar cu o aromă care îl diferențiază.

Vinul pentru preparatele din carne de miel

Din meniul de Paște nu au cum să lipsească preparatele din carne de miel. Mulți oameni știu regula care spune că vinul roșu se potrivește cu felurile de mâncare din carne roșie. Cu cât e mai grea mâncarea, cu atât e mai sec vinul.

Pentru friptura de miel este recomandat un vin roșu exclusiv sec din soiurile Cabernet Sauvignon sau Merlot. Vinul nu trebuie să fie foarte vechi, foarte corpolent.

Cabernet Sauvignon este considerat regele vinurilor roșii. Este un vin tare, în nuanța afinelor coapte.

Merlot este mai moale, mai delicat, cu intensitate colorată și cu aciditate mai scăzută decât un Cabernet Sauvignon și are gustul ierburilor aromatice.

Vinuri potrivite pentru desert

Preparatul tradițional pentru masa de Paște în materie de desert este cozonacul. Acesta se poate servi cu vinul roșu de la friptură. În cazul în care aveți în meniu prăjituri cu cremă de ciocolată, se recomandă un vin roșu dulce sau unul alb. Pentru desert sunt recomandate vinurile aromatice și dulci, naturale, cum sunt Tămâioasa sau Busuioaca.

Tămâioasa este soiul care îndeplinește toate condițiile de popularitate: este aromat, lejer și mai puțin pretențios.

Busuioaca este un vin licoros cu o corpolență deosebită, cu un parfum inconfundabil: amestec de trandafir și busuioc. Aceste caracteristici îi dau o notă aparte, rar întâlnită la alte vinuri aromate.

 

(Sursă foto: vinosfera.ro)