<strong>Diferențele dintre câini și lupi</strong> Actual

Diferențele dintre câini și lupi

La prima vedere nu pare să existe diferențe prea mari între câini și lupi. Singura diferență pe care o percepem cu ochiul liber este că lupii trăiesc în sălbăticie și vânează hrana zilnică, iar câinii trăiesc alături de noi în gospodărie.

Iată șapte diferențe dintre câini și lupi:

  1. Câinii au capacitatea de a produce o enzimă care le permite să obțină nutrienți din plantele cu amidon, lupiilor în schimb le lipsește această enzimă. Din acest motiv lupii și hibrizii lup-câine nu pot fi hrăniți, de obicei, cu bobițe din comerț, în timp ce câini își iau suficienți nutrienți din această hrană.
  2. Câini au gheare de rouă la labele din spate, lupii în schimb nu au gheare de rouă. Aceste gheare suplimentare sunt uneori folosite pentru a determina dacă un animal este lup, câine sălbatic sau un hibrid câine-lup.
  3. Atât câinii, cât și lupii latră – dar lupii tind să nu mai latre atunci când ajung la maturitate. Câinii în schimb latră pe tot parcursul vieții.
  4. Spre deosebire de lupi, câinii masculi nu ajută la creșterea descendenților lor. Excepția face rasa de câini Dingo, structura lor de haita de familie nucleară seamănă cu cea a lupilor.
  5. Lupii intră în călduri o dată pe an la sfârșitul iernii/primăverii, în timp ce aproape toate rasele de câini intră în călduri de două ori pe an, mai mult, câinii pot intra în călduri în orice anotimp.
  6. În mod surprinzător, multe probleme de sănătate la câinii de rasă pură se găsesc și la lupi. Acestea includ displazia de șold și atrofia progresivă a retinei. Acest lucru sugerează că astfel de condiții nu se datorează reproducerii selective, ci au existat ca mutații la câini chiar înainte de a începe domesticirea.
  7. Oamenii de știință dezbat aprins dacă la domesticirea lupilor a contribuit omenirea, a fost un proces natural sau dacă câinii nu sunt deloc lupi domestici, ci au pur și simplu un strămoș comun. Indiferent de răspuns, câinii manifestă o dorință naturală de a căuta atenția oamenilor.

Citește și Cele mai bune rase de câini pentru tine, bazate pe personalitatea ta.

Sursa foto