Disney a finalizat achiziționarea Fox, cu 71,3 miliarde de dolari; urmează lansarea Disney + Business

Disney a finalizat achiziționarea Fox, cu 71,3 miliarde de dolari; urmează lansarea Disney +

Colosul media Walt Disney Company a încheiat achiziționarea a unei importante părți din 21st Century Fox contra unei sume incredibile: 71,3 miliarde de dolari. Această mutare uriașă de pe piața globală a fost realizată chiar înainte ca Disney să își lanseze propria platformă de video streaming, Disney +, făcând concurență pentru Netflix, Amazon Prime și HBO GO.

Cu această achiziție, compania, condusă de Bob Iger, își adaugă în portofoliu Fox Film and TV Studio, rețeaua FX, National Geographic, gigantul TV Star India și cele 30 de procente pe care Fox le-a deținut în serviciul de streaming video Hulu, aceasta din urmă mărind participația Disney la 70% în cadrul serviciului.

Folosindu-se de datele financiare aferente din anul 2017, oficialii Disney au estimat că această mutare va însemna o creștere cu 19,3 miliarde de dolari ale veniturilor anuale, cât și adăugarea a 1,6 miliarde de dolari la profitul net. În acel an, Disney a raportat 55,1 miliarde de dolari venituri și un profit estimat în jurul cifrei de 9,4 miliarde de dolari.

După ce a primit undă verde din partea acționarilor, Departamentului de Justiție al Statelor Unite ale Americii, regulatorilor din Uniunea Europeană și cei din China, mutarea a primit în cele din urmă și ultimele două aprobări finale, venite din partea oficialităților braziliene și mexicane.

Cu toate acestea, Disney este nevoită să vândă nu mai puțin de 22 de rețele locale sportive din Statele Unite, cât și pe cele din Brazilia și Mexic, ca parte a reglementărilor venite din statele în cauză. În Europa, compania a acceptat să își vândă participațiunile deținute la History și Lifetime.

Disney a făcut, în luna decembrie a anului 2017, o ofertă de 52,4 miliarde de dolari pentru Fox, controlată de familia Murdoch. Câteva luni mai târziu, în iunie 2018, Comcast a făcut o ofertă de 65 de miliarde de dolari pentru Fox, dar succesul a aparținut în cele din urmă celor de la Disney, care au plusat până la 71.3 miliarde și și-au asigurat achiziționarea Fox.