Dispare Telekom din România? Orange și RCS-RDS ar urma să împartă clienții gigantului german Business

Dispare Telekom din România? Orange și RCS-RDS ar urma să împartă clienții gigantului german

Mai multe surse din industria telecomunicațiilor au declarat astăzi pentru Gazeta Sporturilor și G4Media că operatorul german Telekom urmează să iasă de pe piața din România. Aceste zvonuri au apărut prima dată în urmă cu câțiva ani și au fost preluate de presa de business, inclusiv Ziarul Financiar, dar acum lucrurile par a se întâmpla.

Conform surselor citate de presă, operațiunile Telekom România ar urma să fie împărțite de alți doi giganți de pe piața telecomunicațiilor din țară, RCS-RDS și Orange. Astfel, clienții de telefonie și internet ai Telekom România ar urma să fie preluați de francezii de la Orange, în vreme ce clienții de televiziune vor fi preluați de RCS-RDS.

Una dintre cele mai mari probleme care se ridică din această tranzacție ar putea fi reprezentată de dispariția Telekom Sport, una dintre televiziunile care au preluat pentru încă un ciclu de 5 ani drepturile de televizare pentru campionatul național de fotbal, Liga 1. Dacă Telekom s-ar retrage din România, contractul dintre televiziuni și Liga Profesionistă de Fotbal ar putea fi rupt, astfel că participantele în competiție ar urma fără peste jumătate din buget! În acest sens, s-a pus problema ca o nouă televiziune de sport să apară în România, ca urmare a fuzionării dintre Digi și Telekom, care să preia cele două părți din totalul de trei. Al treilea operator cu drepturi este Look Sport.

În acest moment, RCS-RDS are 3,7 milioane de abonați în România. Sunt urmați de Telekom, cu 1,5 milioane. Dacă tranzacția s-ar efectua, RCS-RDS ar putea ajunge la 5,2 milioane de abonați din totalul celor 7,5 milioane din țara noastră! Astfel, o problemă ar putea apărea la avizul pe care autoritatea statului Consiliul Concurenței va fi nevoit să îl dea pentru ca această mutare să fie legală.