În Europa ocupată de naziști, oamenii pitici erau sub amenințare directă. Programul de eutanasiere T4 a vizat persoanele cu dizabilități, bolnavi mintali sau care sufereau de tulburări de creștere ereditară și, de aceea, peste 300.000 de oameni au pierit în lagărele de concentrare.
Cu puțin timp înainte de război, în România, o familie de pitici a căror fizic nu le permitea să se întrețină prin muncile tradiționale din zonă, să lucreze pământul sau să se ocupe de creșterea animalelor, s-au orientat spre lumea show-ului. Astfel, Familia Ovitz au format trupa Lilliput și au avut spectacole Ungaria, România și Cehoslovacia, interpretând în diferite limbi, inclusiv idiș, rusă și germană.
În 1940, a fost introdusă o lege rasială care interzicea interpreților evrei să țină spectacole. De aceea, faima lor a început să se stingă și au ascuns o perioadă faptul că sunt evrei. Piticii din familia Ovitz au devenit victime duble: în primul rând, prin programul (numit ulterior Aktion T4) prin care naziștii urmăreau să ucidă oamenii cu dizabilități mentale și fizice, văzuți ca „nedemni de viață” și „poveri” pentru societate și, în al doilea rând, ca evrei.
Însă, pe data de 12 mai 1944, șapte membri ai trupei Lilliput, toți fiind pitici, au fost reținuți și transportați la Auschwitz.
Fiind condamnați la moarte din cauza tulburării de creștere, familia trăia în frică, numărându-și zilele în Auschwitz. Perla Ovitz, unul dintre membrii familiei care a supraviețuit și a vorbit despre evenimente, a spus că au fost puse într-o cameră de gazare. Execuția lor a fost însă întreruptă de faimosul doctor german Josef Mengele, numit „Îngerul morții”.
Membrii familiei Ovitz au suportat multe experimente teribile
Mengele era obsedat de experimentele bizare pe prizonieri, fiind astfel într-o căutare permanentă de persoane cu diferite dizabilități pentru testele lui pseudoștiințifice. Acesta a cerut imediat să fie separați de ceilalți – curiozitatea i-a fost stârnită de faptul că în familie erau atât oameni de statură mică cât și de înălțime normală.
După ce au intrat în programul experimental, aceștia se aflau sub protecția lui Mengele. Erau hrăniți mai bine și aveau voie să-și păstreze hainele. De asemenea, părul lor nu era tăiat scurt, pentru că Mengele avea nevoie de acesta pentru diverse probe, deoarece era interesat de toate aspectele procesului de creștere al subiectului său de testare.
Curând, alți deținuți pitici s-au alăturat familiei Ovitz, susținând că le sunt rude. Acest lucru l-a fascinat pe Mengele, a cărui curiozitate a reușit să-i învingă intenția de a ucide. Deoarece întotdeauna i-a lipsit un număr mare de „cobai” pitici, el avea grijă de ei și se gândea de două ori înainte de a-i supune pericolului mortal în timpul experimentelor sale.
Chiar și în această situație, familia Ovitz și rudele lor false au fost expuse unui tratament îngrozitor.
Zi de zi au fost supuși unor experimente care îi chinuiau groaznic, inclusiv extracție de dinți și smulgerea firelor de păr sau introducerea de picături de apă fiartă în urechi. Nici copilul de 18 luni, parte din familie, nu a scăpat de odioasele experimente ale lui Mengele. Femeile erau și mai mult torturate, fiind expuse la teste ginecologice. Elisabeta Ovitz a notat:
„Dintre toate experimentele cele mai înfiorătoare au fost cele ginecologice. Ne puneau pe masă și tortura începea. Injectau diferite lucruri, extrăgeau sânge, ne înțepau. Este imposibil să redai în cuvinte acea durere insuportabilă. Zile în șir sufeream teribil.”
Nu toate persoanele mici de înălțime au fost la fel de norocoase ca cei din familia Ovitz. Membrii familiei au fost martori la uciderea a două persoane de statură inferioară, ce au fost fierte astfel încât oasele lor să poată fi expuse într-un muzeu. Întreaga procedură macabră a fost capturată pe film, dar rolele nu au fost niciodată găsite.
Șapte luni au fost nevoiți să suporte experimentele lui Josef Mengele făcute doar din pasiunea lui de a provoca durere. În 27 ianuarie 1945, cei din lagărul de la Auschwitz au fost eliberați de trupele sovietice. Chiar dacă nu se așteptau să supraviețuiască, toți cei din familia Ovitz au scăpat cu viață.
Cei șapte membrii ai familiei au emigrat în Israel în 1949, unde au continuat să cânte sub vechea lor denumire, Lilliput Troupe. Ultimul membru al familiei Ovitz care a fost martor al ororilor lui Auschwitz a murit în 2001.
Citește și: O străbunică de 93 de ani este noua Miss Holocaust
