Horia Brenciu revine la „Vocea României” în locul Andrei, care nu va mai face parte din juriu începând cu sezonul nouă.
Horia Brenciu, Irina Rimes, Smiley şi Tudor Chirilă formează echipa de antrenori a competiţiei şi în curând vor începe filmările pentru emisiunea care va reveni pe micile ecrane în toamnă.
După anunțul că va părăsi echipa juraților, Andra a transmis un mesaj pentru a motiva plecarea din show.
După un an în care am încercat să fac parte și din juriul de la Românii au talent, și din grupul de antrenori de la Vocea României, să am și două turnee simultan (Tradițional – care apropo pe 1 decembrie o sa fie la Cluj, de obicei era live-ul de la Voce| și Live & Crunchy), plus videoclipuri și colaborări muzicale, am ajuns într-un punct în care mi-am dat seama că trebuie să spun stop. Vocea României este una dintre emisiunile preferate, o urmăresc încă de la primul sezon, dar a trebuit sa renunț la fotoliul meu roșu, știind că este cea mai bună decizie acum! De Românii au talent sunt mult mai atașată după 9 sezoane încheiate. Așa că o să rămân în continuare telespectatoare fidelă Vocii României și le urez succes prietenilor și colegilor mei care sunt acolo”, a fost mesajul Andrei, potrivit Libertatea.
Horia Brenciu a transmis și el un mesaj privind întoarcerea sa în competiție, postat pe pagina sa de Facebook. „Concurenții mei au câștigat de 2 ori Vocea României si sunt hotărât sa nu mai pierd niciun trofeu. Dacă ma uit la toți anii de televiziune, din 1993 încoace, trag o sigura concluzie: sunt un tip norocos. Recunosc asta! Viața mea e un montagne rousse. Și-mi place. Sper că vă va plăcea și vouă… Ne vedem, așadar, din toamna, la Pro TV”, transmite artistul pe rețeaua de socializare.
De-a lungul celor nouă sezoane, juriul „Vocea României“ a trecut prin mai multe transformări, singurul rămas din formula originală fiind Smiley. Horia Brenciu a făcut parte din juriul iniţial de la „Vocea României“ şi a fost antrenor timp de trei sezoane. Ulterior, cântăreţul a fost membru în juriul „X Factor“, de la Antena 1, în timp ce a fost înlocuit de Tudor Chirilă în show-ul de la Pro TV.