Operatorul român Superbet a devenit una dintre cele mai importante companii din industria online pariurilor sportive din Europa. În ultimele 12 luni, compania bucureșteană a început un proces agresiv de recrutare și pare că începe să își întindă aripile dincolo de piața locală, căutând faima internațională. Iar de-a lungul acestui proces au fost recrutate mai multe nume cunoscute din industrie, precum Ralph Topping (inițial director al William Hill), care a atras la rândul său profesioniști precum Jamie Hart, Finbarr Joy, Stuart Weston și James Curwen.
Alături de aceasta, Superbet se poate concentra acum pe principalul său obiectiv, acela de a construi, sub brand propriu, una dintre cele mai importante companii de profil. ”Operațiunile principale sunt în România și, în timp ce prin alte părți abia acum ne dezvoltăm, aici facem multe lucruri importante”, a declarat directorul general și fondatorul companiei, Sacha Dragic, care a continuat: ”Este precum un iceberg: cea mai mare parte este invizibilă pentru moment, dar începând cu anul 2018 vom începe să facem progrese vizibile, iar rezultatele ar trebui să înceapă să apară în 2019”, a adăugat acesta.
EGR Intel: Cum a început povestea Superbet?
Sacha Dragic: Superbet a luat ființă la finalul anului 2008. Pe atunci lucram cu Mozzart Sport Bets, cel mai mare operator din Serbia, ajutându-i să se dezvolte internațional. Ne-am despărțit în acel an, motiv pentru care am luat decizia de a începe propria mea companie. În ianuarie 2009 am deschis primele agenții, astfel că așa au început să apară veniturile.
EGR Intel: Pe ce piețe operează în prezent Superbet?
Sacha Dragic: Deocamdată doar în România și Polonia, ambele piețe reglementate. În România suntem deja un business consolidat, pe când în Polonia suntem abia la început și unde sperăm să obținem și licența pentru online până la startul Cupei Mondiale de fotbal din Rusia.
EGR Intel: Cât de mare este cota de piață din România, în ambele cazuri: retail și online?
Sacha Dragic: În retail suntem în mod clar numărul 1, cu 10-15% mai mari decât operațiunile Fortuna și Hattrick la un loc, nu atât din punct de vedere al numărului de locații, cât ca rulaj și venituri. Pe online este o competiție foarte strânsă între Superbet și Unibet, locurile 1 și 2 schimbându-se des. Oricum, suntem unul dintre foarte puținii operatori de retail tradițional care are o cotă de piață în online atât de mare.
EGR Intel: Sunteți încrezător căputeți repete succesul din România și în Polonia?
Sacha Dragic: Da, absolut, dar știm că acesta este un obiectiv pe termen lung. Ne așteptăm să pierdem niște bani în 2018 și 2019, să atingem break even-ul în 2020, iar din 2021 sperăm să avem același succes pe care îl avem în România. Piața poloneză este similară cu industria românească înainte și imediat după reglementare, prin urmare suntem încrezători că știm cum să ne descurcăm în aceste condiții.
EGR Intel: Ce urmează după România și Polonia?
Sacha Dragic: Înainte să mă întâlnesc cu Ralph Topping, planul era să concentrez operațiunile pe Europa Centrală în primii ani. De la finalul anului 2016, când am început să lucrăm împreună, a reușit să mă convingă că ar fi o greșeală ca Superbet să aștepte prea mult să intre pe piața online internațională, având în vedere atuurile pe care le avem. Planul s-a schimbat și Ralph a accelerat cumva ritmul față de ce voiam eu (inițial, mă gândeam la anii 2020 sau 2021). Așa că, obiectivul este acum să avansăm mult mai repede.
EGR Intel: La ce piețe vă uitați, mai specific?
Sacha Dragic: După ce am început să lucrăm pe propunerile lui Ralph, am împărțit compania în trei divizii. În primul rând, afacerea din România, care ne asigură veniturile necesare. Apoi, operațiunile din Europa Centrală, coordonate de la Viena, care se ocupă de Polonia și, de la finalul anului 2018 sau începutul anului viitor, de Serbia și Slovacia. În cele din urmă am lansat afacerea online internațională în Gibraltar și am început să angajăm oameni pe tehnologie în Leeds și Watford. Ne așteptăm să lansăm casinoul online în următoarele 6-8 luni tot din Gibraltar, pentru ca apoi și platforma de pariuri sportive să devină operațională.
EGR Intel: În Serbia și Slovacia veți lansa mai întâi operațiunile de retail?
Sacha Dragic: Exemplul Poloniei ne demonstrează că probabil am făcut o greșeală în momentul în care am lansat retailul prima oară. Situația actuală din Europa Centrală este foarte diferită de cea din momentul în care am început în România, deoarece clienții sunt mult mai tineri și folosesc mult mai des telefoanele mobile și aplicațiile decât au făcut-o vreodată. Așadar, ne dorim ca în Serbia și Slovacia să intrăm și în retail și în online în același timp.
EGR Intel: De ce ați fost atât de agresivi cu recrutările? Nu v-ați gândit că ar putea fi prea scump pentru a angaja atâtea nume cunoscute din industrie?
Sacha Dragic: Nu a fost ieftin să îi luăm, dar ceea ce încercăm să aducem în Europa Centrală din România este calitatea oamenilor. Acesta este cel mai important în afaceri și am căutat mereu să angajăm oameni despre care am știut că împărtășesc aceleași valori cu echipa managerială. Am decis cu acționarii să punem ceva mai mulți bani pe masă. Investim și aranjăm lucrurile până ce vor începe să apară și rezultatele.
EGR Intel: Intenționați să aveți o singură platformă pentru întreaga afacere?
Sacha Dragic: Rezultatul final acesta va fi, ca toate operațiunile să fie pe aceeași platformă, dar deocamdată avem una pentru România. Când vom începe cu noua platformă digitală în 2019, în următoarele 12-18 luni toate celelalte opreațiuni din Europa Centrală vor fi mutate pe noua platformă.
(foto: Wikipedia)
(text adaptat: EGR Intel)