Restaurantele din Marea Britanie ale celebrului bucătar Jamie Oliver au intrat în faliment, relatează BBC. Mai mult de 1300 de persoane riscă să își piardă locul de muncă dacă societatea de audit care a preluat administrarea judiciară a afacerilor nu va găsi doritori pentru cumpărarea întregului lanţ sau, măcar, unul dintre restaurante.
Jamie Oliver se declară devastat și îi înțelege pe toți cei afectați de această situație. Într-o postare pe Twitter acesta a mai adăugat: „aș dori să le mulțumesc tuturor clienților care ne-au bucurat și ne-au susținut în ultimul deceniu. A fost o adevărată plăcere să vă servesc.”
Încă din anul 2017, șase restaurante Jamies Italian din Marea Britanie au fost închise. Faimosul bucătar a dat vina în acel moment pe scumpirea produselor afectată de efectele Brexitului.