Justin Bieber și Hailey Baldwin au făcut nunta la un hotel de lux din Carolina de Sud, la un an după ceremonia civilă din New York City.
Pe 30 septembrie 2019, cei doi și-au spus jurămintele în fața a 154 de invitați, printre care s-au aflat şi modelele Kendall şi Kylie Jenner, Camila Morrone, cântăreţul Ed Sheeran şi actorul Alec Baldwin, care este unchiul miresei, Hailey fiind fiica lui Stephen Baldwin. Ceremonia a avut loc la Capela Somerset, ce a fost urmată de o petrecere, unde câștigătorul Grammy Daniel Caesar a cântat live pentru invitați.
Bieber, în vârstă de 25 de ani, şi Baldwin, de 22 de ani, s-au întâlnit pentru prima oară la începutul adolescenţei şi au început o relaţie serioasă în urmă cu doi ani, notează Reuters.
Cei doi s-au logodit în iulie 2018, în timp ce erau în Bahamas. Două luni mai târziu, s-au căsătorit într-o ceremonie privată la un tribunal din New York.
În septembrie anul acesta, cântărețul a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care a dezvăluit că a făcut numeroase greşeli în trecut, că a consumat droguri şi că, în ciuda succesului, ”nu şi-a mai dorit să trăiască”.