Elevii din clasa a XII-a care au absolvit un liceu din mediul rural vor beneficia de locuri speciale în universități. Această măsură este o premieră pentru sistemul românesc de educație și are ca scop încurajarea tinerilor din mediul rural de a-și continua studiile.
De cele mai multe ori, elevii din mediul rural nu își continuă studiile din cauza problemelor financiare din familie. Cu toate acestea, cifrele de anul trecut nu sunt atât de pesimiste: din 3.000 de absolvenți de la liceele din mediul rural, 90% au intrat la facultate.
„Este pentru prima dată în istorie când asigurăm pentru acești absolvenți o admitere separată de ceilalți, așa cum facem o admitere separată pentru etnicii români și pentru rromi. Aceștia practic au un anumit număr de locuri dedicate la fiecare universitate, proporțional cu numărul de locuri istoric atribuit și practic având o admitere separată, nu concurează decât între ei.”, a explicat Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa.
(sursă foto: psnews.ro)