Manchester United este unul dintre cele mai populare cluburi de fotbal din lume, cu peste 50 de milioane de fani. Însă, clubul de pe Old Trafford s-a confruntat recent cu o nouă provocare, mai puțin obișnuită: un meci amical împotriva a 100 de copii, cu James Corden, prezentatorul show-ului TV „Late Late Show”, în rol de antrenor.
Trei staruri ale echipei engleze au jucat împotriva a o sută de copii, la Los Angeles, unde Manchester United a desfășurat un turneu de pregătire, provocare venită din partea lui James Corden.
Ander Herrera, Juan Mata și Chris Smalling au dat piept cu echipa LLSFC (Late Late Show Football Club), condusă de prezentatorul TV, partidă la care a fost prezent și José Mourinho, managerul general al clubului din Manchester, care a intrat pe teren după pauză.
„Mi-e frică să îi rănesc pe copii, dar nu mi-e frică să îl rănesc pe James”, a spus Herrera la începutul partidei, care s-a încheiat cu victoria „diavolilor roșii”. Aceștia au înscris de două ori prin spaniolul Mata, care a reușit și un al doilea gol spectaculos din „foarfecă”, deși echipa copiilor a avut 10 portari.
Manchester United a revenit în Anglia și va juca, pe 10 august, meciul de deschidere al noului sezon în Premier League, când va întâlni, pe teren propriu, echipa Leicester City.
(sursă foto: Complex)