În ultima lună, sute de milioane au ascultat în flux „Easy on me” al lui Adele, primul single din noul ei album „30”. Acest cântec evocă sentimente care nu sunt ușor de exprimat în cuvinte. Nu este foarte logic să ne placă melodiile triste. Tristețea este de obicei un sentiment pe care încercăm să-l evităm. Așadar, de ce se simte atât de bine să asculți melodii triste? Citește mai departe pentru a afla.
Melodiile triste: Biologia
Să începem cu teoriile biologice. Când se experimentează o pierdere în viața reală sau empatizarea cu durerea altuia, hormoni precum prolactina și oxitocina sunt eliberați.
Acestea vă ajută să faceți față pierderii și durerii. Ei fac acest lucru făcându-vă să vă simțiți liniștiți, consolați și sprijiniți.
Simțirea durerii lui Adele sau amintirea durerii noastre poate provoca astfel de modificări chimice în interiorul nostru. Melodia lui Adele poate fi ca propria doză metaforică de morfină.
Un studiu nu a găsit nicio dovadă că melodiile triste ar crește nivelul de prolactină. Cu toate acestea, alte studii au sugerat un rol al prolactinei și oxitocinei în a face melodiile triste să se simtă bine.
Melodiile triste: Psihologia
Un motiv cheie pentru care ne plac melodiile triste este că ne „mișcă” profund. Această experiență este uneori numită „kama muta”. În sanscrită, acest termen înseamnă „mișcat de iubire”.
A te simți mișcat poate implica frisoane, pielea de găină, un val de emoții (inclusiv cele romantice), o căldură în piept și bucurie.
Oamenii cei mai predispuși la a se simți emoționați de muzica tristă sunt cei cu empatie.
O sugestie este că muzica tristă a lui Adele poate fi un prieten. Poate acționa ca un surogat social. Muzica tristă poate fi interpretată ca un prieten imaginar care oferă sprijin și empatie după pierdere.
A te simți mișcat poate rezulta și din declanșarea amintirilor din momente importante ale vieții. Cântecele Adelei sunt puternic nostalgice. Poate fi nostalgia, mai degrabă decât tristețea, de care se bucură oamenii.
Într-adevăr, atunci când oamenii ascultă muzică tristă, doar aproximativ 25% spun că se simt într-adevăr triști. Restul experimentează alte emoții, adesea legate. Cea mai comună este nostalgia.
Acest sentiment de nostalgie poate ajuta la creșterea sentimentului de conexiune socială, la atenuarea sentimentelor de lipsă de sens și la reducerea anxietății.
Un tip complet diferit de teorie psihologică este că melodiile lui Adele sunt săli de sport emoționale. Ele ne oferă un spațiu sigur, controlat, în care putem explora tristețea simulată.
Tristețea simulată permite experimentarea și învățarea din această emoție. Ne putem îmbunătăți empatia, putem învăța să vedem mai bine lucrurile din perspectiva altor oameni și să încercăm diferite reacții la tristețe. Acest lucru ne poate face să fim mai pregătiți pentru atunci când o pierdere reală lovește.
Înțelegerea tristeții
Alternativ, s-ar putea ca melodiile Adelei să nu fie plăcute pentru că sunt triste sau nostalgice. Ele pot fi plăcute pur și simplu pentru că sunt frumoase.
Tristețea s-ar putea întâmpla să coincidă cu frumusețea. Într-adevăr, s-a sugerat că a vedea acte de virtute morală sau de frumusețe ne poate atinge, mișca și inspira.
Putem gândi și la nivel cultural. Aici putem vedea plăcerea pe care ne-o oferă melodiile Adelei, sensul pe care ea ne ajută să îl facem. Adele preia experiențele grele de viață și ajută în a le da semnificație.
Asta face multă artă tragică. Ia durerea, suferința și tristețea lumii și le dă sens. După cum a spus odată filosoful german Friedrich Nietzsche, cineva care are de ce să trăiască poate suporta aproape orice cum.
În cele din urmă, melodiile Adelei vor însemna ceva diferit pentru fiecare. Ascultăm muzică tristă când vrem să reflectăm, să aparținem sau să ne relaxăm. Ascultăm pentru a experimenta frumusețea, pentru a primi confort sau pentru a ne aminti.
Citește și IQ-ul ridicat: Cum sunt dezavantajați cei „avantajați” intelectual.
