Actualul manager al lui Manchester United, José Mourinho, a ajuns la o înțelegere cu autoritățile spaniole și a acceptat un an de închisoare cu suspendare, după ce a fost acuzat de o fraudă de 3,3 milioane de euro.
„Nu am răspuns, nu m-am certat. Am plătit şi am semnat că sunt de acord şi cazul este închis.”, a declarat antrenorul portughez, în urmă cu 10 luni, reporterilor, când a părăsit tribunalul din Pozuelo de Alarcon, după o scurtă audiere.
Mourinho este suspectat că, în perioada în care era antrenor principal al echipei Real Madrid, nu și-a declarat o parte din veniturile impozabile, venite din drepturi de imagine, de 1,6 milioane de euro în 2011 și de 1,7 milioane de euro în 2012. El a fost nevoit să plătească o amendă de 4,4 milioane de euro în 2014, când s-a deschis prima anchetă. Iar acum, tehnicianul „Diavolilor Roșii” a acceptat să primească o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare și o amendă de 669.323 de euro.
Potrivit cotidianului El Mundo, tribunalul din Madrid trebuie să accepte acest acord pentru ca portughezul în vârstă de 55 de ani să scape de proces. Însă, cel supranumit „The Special One” beneficiază de legislația spaniolă, conform căreia o persoană aflată la prima condamnare, care primește mai puțin de 2 ani de închisoare, este condamnată cu suspendare
Nu este primul caz în care oameni din fotbal ajung în fața judecătorilor, fiind acuzați de evaziune fiscală. Argentinianul Lionel Messi a fost condamnat la 21 de luni de închisoare cu suspendare, pedeapsă care a fost înlocuită ulterior cu o amendă suplimentară. În plus, el a primit o amendă de 2,1 milioane de euro în 2016 pentru neplata taxelor.
Dar și starul celor de la Juventus, Cristiano Ronaldo, a avut probleme cu justiția. El a fost acuzat că nu a plătit 14,7 milioane de euro, tot din drepturi de imagine între anii 2011 și 2014.
Pe listă se mai află și alte nume mari din lumea fotbalului, precum: Luka Modrić, Ángel Fabián Di Maria și Javier Mascherano.
(sursă foto: thenational)