O insulă cu pinguini, scoasă la vânzare Magazin

O insulă cu pinguini, scoasă la vânzare

O insulă, plină de pinguini și cu propria sa plajă de șase kilometri, a fost scoasă la vânzare. Insula Pebble aparține familiei Dean de mai bine de 150 de ani, dar stră-strănepotul cumpărătorului inițial, Sam Harris, din Pembrokeshire, a declarat că este timpul să o vândă.

Pe insulă se află cinci specii diferite de pinguini, 42 de specii de păsări, lei de mare, peste 6.000 de oi și 125 de bovine.

„Este un loc uimitor”, a spus Sam Harris. „Din păcate, a devenit mult prea greu de gestionat”, a mai precizat acesta.

De-a lungul anilor, familia a vândut alte insule din zonă pe care le-a deținut, iar acum insula Pebble este singura rămasă în proprietatea lor. Niciun membru al familiei nu a mai locuit pe insulă încă din 1950, de ea ocupându-se în prezent mama lui Sam Harris. Ea a intrat în posesia familiei în 1869, când a fost achiziționată pentru doar 400 de lire sterline de John Markham Dean, împreună cu alte câteva insule vecine, care și-a dorit să pornească o afacere cu pește după ce lucrase într-o măcelărie.

Este a treia cea mai mare din insulele Falkland, cu o lungime de 32 de kilometri și o lățime de circa șase kilometri.

Harris a declarat că nu s-a gândit încă la un preț, dar își dorește să fie cumpărată de cineva pasionat și interesat de agricultură. „Vrem ca insula să fie dezvoltată și să ajungă la cineva care va avea grijă de ea.”, speră acesta. De asemenea, are un potențial turistic deosebit, datorită numeroaselor animale care trăiesc pe insulă. Mai mult decât atât, este locul unde se produc cantități mari de lână, care ajung în Marea Britanie.

(sursă foto: housebeautiful)