Bănuiesc că a văzut toată lumea clipul cu Vali Vijelie cântând pe plajă în Zanzibar, Tanzania pentru africanii locului și bombardierii aflați în vacanță. Dacă nu, vă ofer această plăcere, aici.
Dincolo de distracția poate firească a unor oameni scăpați de sub jugul covidului și dincolo de fascinația cu care zanzibarezii se onduiesc în acele imagini pe ritmuri orientale, iese în evidență altceva. Dacă dăm toate aceste lucruri la o parte pentru moment, nu ne rămâne decât să privim românismul în toată splendoarea lui. Nu românitatea, românismul. Așa cum aceasta nu este neapărat esența României, ci a Românicii, care nu este opera românilor, ci a românașilor.
Suntem fasinanți. Facem ce facem și îi punem pe toți să danseze din buci și buric. Am transformat România într-un mare cort de nuntă și am invadat lumea. Am ajuns în America și în Japonia. În barurile din centrul Bruxelles-ului în urmă cu doar 3-4 ani răsunau la maxim Florin Salam și Adi Minune. Străzile Parisului au duduit pe manele și voie bună. Am tranșat capre la grădina zoologică din Berlin. Jean de la Craiova s-a dus cu frățiorii lui și i-au cântat lui Bruce Lee la mormântul din Seattle. Taximetriștii ”baroni” din centrul Bucureștiului au ajuns la New York. Și alte mii de exemple documentate pe internet și milioane de care nu am auzit. Plus Snoop Dog, evident, care a intrat și el lângă Jean Claude Van Damme pe lista starurilor internaționale care ”rup” manelele în două.
Ăștia suntem. Ce n-am reușit cu armata, reușim cu maneaua. Încetul cu încetul cucerim lumea. Pe noi nu ne sperie globalizarea, ca pe alții, pentru că noi suntem globalizarea. În timp ce alții dispar, noi abia apărem. Țineți-vă bine, că ăsta e abia începutul. Vin vremuri glorioase pentru poportul român.
