Scoţia a devenit joi prima ţară din Regatul Unit în care este ilegal ca părinţii să aplice pedepse fizice copiilor lor, relatează Xinhua. Părinții se vor confrunta cu acuzații penale dacă își lovesc copiii ca o modalitate de disciplinare a acestora. Legea a fost aprobată în Edinburgh de membrii Parlamentului scoțian.
Obiectivul acestei legi este de a oferi copiilor aceeași protecție pe care o au adulții. Propunerea a venit din partea fostului ofițer de poliție John Finnie, parlamentar din partea Partidului Verde. 84 de parlamentari au votat în favoarea acestei legi de protecţie a copiilor împotriva atacurilor, iar 29 s-au opus.
”Este uluitor că cei mai mici şi mai vulnerabili cetăţeni ai noştri sunt singurii oameni care nu beneficiază în prezent de această protecţie, iar acum este momentul să rectificăm asta. Pedeapsa fizică nu are ce căuta în Scoţia în secolul 21”, a declarat John Finnie.
Nu toții părinții au fost de acord cu această schimbare, deoarece susțin că pedepsele fizice îi ajută pe copiii mici să învețe să nu mai greșească. Mai mult de atât, o campanie împotriva interdicției abuzului fizic a fost condusă de grupul Be Reasonable Scotland, care susține că acțiunea – deși este bine intenționată – ar putea face mai mult rău decât bine.
”Căutarea unor metode de îmbunătăţire a protecţiei copiilor este extrem de lăudabilă, însă o interzicere a lovirii nu este calea în acest sens”, a afirmat Jamie Gillies din cadrul grupului Be Reasonable.
Pedeapsa fizică pentru copii poate duce la probleme comportamentale, cognitive, psihosociale și emoționale, a declarat Academia Americană de Pediatrie într-o declarație de politică din 2018 care sfătuiește părinții să renunțe la abuzurile fizice și verbale asupra copiilor.
Cel puțin 57 de alte țări interzic deja pedepsele fizice asupra copiilor, Suedia devenind prima în care a aplicat această lege, în 1979, potrivit BBC.