Unii încă au impresia că fotbalul le aparține și ți-o spun cu mâna pe inimă că ei l-au adus în România. Ba mai mult, în mintea lor s-a născut ideea că ei sunt cei care au creat această plăcere a oamenilor, de a se uita la cei 22 din iarbă. Lor și numai lor trebuie să le mulțumim că pierdem ore/zile/ani prin deplasări sau la meciuri în fața televizoarelor. Lor și numai lor, nu bunicilor noștri care ne-au dus de mână prima dată pe stadion sau miilor de ore petrecute pe maidane și în spatele blocurilor alergând după minge sau bidoane de plastic.
Dar ce este fotbalul, la urma urmei? Pe ce s-a clădit industria fotbalistică de astăzi? Ce stă la baza algoritmilor atât de complicați ai salariilor jucătorilor sau ai comisioanelor impresarilor? Ce le îndeamnă pe ele, departamentele de marketing, să vândă în continuare atât de bine acele milioane de tricouri inscripționate cu toate desenele pământului?
Da, este adevărat că foarte mulți ar spune că fotbalul este „o afacere colosală”. Sau că alții sunt de părere că „totul se învârte în jurul banilor, de aici și agitația din jurul fenomenului”. Și nu ar fi nici unii, nici ceilalți departe de adevăr. Ba chiar ar fi foarte dificil să îi contrazicem. Dar știți ce uităm noi destul de des în această ecuație? Omitem faptul că la baza tuturor acestor lucruri, așa artificiale și aparent amorale cum sunt, stă acea nevoie primară, acea pasiune nevinovată de a ne holba două ore, cu respirația tăiată și nod în gât, la 22 de inși care aleargă după o minge. Luați de cap de alegeri la federații, scandaluri de arbitraje, valize, brichete și tranzacții la limita legii, uităm că pasiunea noastră pentru acest sport rămâne sâmburele fără de care tot imperiul banului s-ar prăbuși. Iar ei, Dumnezeii de care vorbeam la începutul acestui articol, fix de asta se tem: că lumea va reîncepe să iubească fotbalul cu inima, pentru ceea ce este el de fapt, nu cu buzunarul, pentru ceea ce vor ei să vândă.
Steaua – Rapid din liga a 4-a se va disputa pe cel mai mare stadion al țării, cu zeci de mii de oameni vibrând din toate încheieturile la driblingurile nereușite și lufturile demne de cascadorii râsului ale celor 22 de jucători. Dar, după cum se întâmplă deja pe la Constanța, Timișoara, Pitești ori Cluj-Napoca, și în cazul derby-ului bucureștean poezia va învinge matematica, iar pasiunea va lua locul rațiunii. Clone sau nu, susținute politic ori ba, Steaua și Rapid scriu o poezie care va fi tradusă în zeci de limbi și care va duce mai departe acest fior care unora ne-a lipsit atât de mult: fiorul regăsirii fotbalului adevărat.
(foto: Steaua – Rapid, stadionul 23 August, 16 martie 1985; sursa: Tolo.ro)
