Superman doboară recorduri la înot Sport

Superman doboară recorduri la înot

Un puști de 10 ani, supranumit „Superman”, a uimit pe toată lumea, după ce a reușit să doboare recordul la proba de 100 de metri fluture deținut de Michael Phelps.

Clark Kent Apuada, care practică înotul de 4 ani, a obținut medalia de aur la Far West International Swimming Championship, cu un timp de un minut, 9 secunde și 38 de sutimi, suficient pentru a depăși rezultatul stablit acum 23 de ani de cel mai medaliat sportiv din istoria Jocurilor Olimpice. Phelps însuși, care a făcut istorie în bazin, s-a declarat un fan al tânărului înotător.

Antrenorul lui „Superman” a declarat pentru televiziunea CBS că acesta are planuri mari și își dorește să devină om de știință, medaliat olimpic și deținător al centurii negre. Apuada ar putea să se gândească cel mai curând la o participare la Jocurile Olimpice de Vară abia în 2024, când va avea 16 ani.

„Felicitări mari pentru #clarkkent pentru că a bătut acel record”, a scris cel denumit „Glonțul din Baltimore” sau „Omul-delfin” pe contul său de Twitter.

Din fericire, cei doi copii ai multiplului campion olimpic, Boomer Robert (2 ani) și Beckett Richard (6 luni), care au început deja să practice înotul în piscină împreună cu tatăl lor celebru, nu vor fi eligibili pentru Jocurile Olimpice cel puțin până în 2032, respectiv 2036.

Sportivul american, în vârstă de 32 de ani, s-a retras după Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016, cu un palmares unic, 28 de medalii olimpice, iar acum se dedică în întregime familiei.

(sursă foto: newshub)