TAROM, în topul celor mai bune companii aeriene din lume Business

TAROM, în topul celor mai bune companii aeriene din lume

Compania aerienă TAROM se regăsește în clasamentul celor mai bune companii aeriene la nivel mondial, clasându-se pe locul 49 din 72, din punct de vedere al gradului de satisfacție al clienților, cu un scor total de 7,31. De altfel, este singura companie românească prezentă în clasamentul realizat anual de Airhelp, o companie specializată în obţinerea compensaţiilor pentru zboruri întârziate, anulate sau suprarezervate. Pe lângă TAROM, în top mai sunt prezente și alte două companii aeriene din România, precum WizzAir pe locul 13 și Ryanair, plasată pe locul 67.

Primele trei locuri au fost ocupate, în ordine, de Qatar Airways, Lufthansa și Etihad Airways. La polul opus, pe ultimele trei locuri, se află Pakistan International Airlines, Royal Jordanian Airlines și WOW Air din Islanda.

În ceea ce privește aeroporturile, pe listă se regăsește inclusiv Aeroportul Internationațional Henri Coandă din București, pe locul 116 din 141, cele mai bune din lume fiind cele din Doha, Atena și Tokyo.

În ambele cazuri, clasamentul a fost realizat în funcție de satisfacția clienților legată de punctualitatea zborurilor, calitatea facilitățiilor oferite și procesarea cererilor de compensație în cazul întârzierilor.

(sursă foto: pressalert)