Tehnologia adaptează alfabetul Braille și îi ajută pe nevăzători Magazin

Tehnologia adaptează alfabetul Braille și îi ajută pe nevăzători

O companie britanică intenționează să lanseze în acest an un e-reader folosind alfabetul Braill, informează Reuters. Utilizând acest tip de tehnologie, experiența de lecturare a celor nevăzători se va îmbunătăți considerabil, scăpându-i de volumele tipărite de dimensiu mari.

Dezvoltat în secolul al XIX-lea de Louis Braille, alfabetul punctelor le-a adus bucuria de lectură milioanelor de oameni nevăzători și cu deficiențe de vedere. Cu toate astea, în forma tipărită, cărțile scrise cu alfabetul Braille nu sunt deloc o alegere practică și portabilă. Spre exemplu, o copie a Bibliei poate ajunge până la 1,5 metri.

Folosind tehnologia, compania vrea să le ofere oamenilor nevăzători o experiență mai plăcută și mai practică prin Canute 360, Kindle-ul pentru orbi. Acesta va fi primul sistem e-reader care va folosi alfabetul Braille cu mai multe linii, prezentând nouă linii de text. E-reader-ul oferă posibilitatea de a continua cititul după 360 de caractere, ceea ce reprezintă un progres tehnologic și o ușurare a experieței de lecturare față de cum se folosește în volumele tipărite.

Orice text care a fost tradus în formatul Braille poate fi descărcat în Canute, reprezentând o sursă nesfârșită de materiale de lectură.

Inventatorii acestui sistem inteligent sunt de părere că va crește rata de alfabetizare și numărare în rândul persoanelor cu deficiențe de vedere.

„Inovațiile în domeniul tehnologiei Braille reprezintă un moment foarte important pentru cititorii care folosesc alfabetul Braille”, a declarat Claire Maxwell, dezvoltator de produs pentru Braille la Institutul Național al Oamenilor Nevăzători.

Dezvoltat cu 196 de ani în urmă, alfabetul Braille sau alfabetul tactil este folosit și în prezent de cei cu deficiențe de vedere. Mulțumită lui Louis Braille, milioane de oameni se pot bucura de lectură și pot citi cu ajutorul acestui alfabet. Fiecare literă, de la A la Z are câte un corespondent în alfabetul Braille, compus din puncte ieșite în relief.

Sărsă foto