Tunelul Timpului de la Castelul Bran se va vizita pentru prima dată Actual

Tunelul Timpului de la Castelul Bran se va vizita pentru prima dată

Tunelul Timpului de la Castelul Bran va putea fi vizitat pentru prima dată, începând cu data de 1 iulie. Tunelul este prevăzut cu lift și face legătura între castel și parc pe o distanță de 40 de metri, relatează Mediafax.

Tunelul Timpului a fost construit în 1930, la ordinele Reginei Maria care era bolnavă de artitră și astfel dorea să scurteze drumul până în Parcul Regal. Accesul se făcea prin vechea fântână din curtea interioară a castelului cu ajutorul unui lift care cobora în subteran.

Prețul biletului pentru vizitarea tunelului încă nu s-a stabilit, însă va fi diferit faţă de cel pentru vizitarea Castelului Bran.

 

(sursă foto: castelulbran.ro)