Hai că asta-i bună. După tot circul pământului, în care Colțescu a fost făcut cu ou și cu oțet inclusiv la el acasă, UEFA îi dă dreptate. Se pare că s-au prins și ei într-un final că „ăla negru” nu e rasism niciodată. Dar au așteptat vreo 2 luni să recunoască, că poate trece neobservată știrea și nu vor fi nevoiți să își toarne cenușă în cap.
Și iată cum bravii noștri români, atât de ofensați că arbitrul și-a permis să îi spună unui jucător turc de culoare că e de culoare, se văd lăsați în ofensa goală. Tot ce le rămâne de făcut acum este, probabil, să facă apel.
Cât despre UEFA, ce să mai spunem. A girat un circ de proporții, care a atins cote mondiale și a depășit toate barierele sportului. Au îngenuncheat francezii și turcii, a lăcrimat Lewis Hamilton, au mărșăluit, au pictat bannere cât stadioanele… Iar acum mai mult ca sigur că nu vor mai scoate o vorbă.
Dar lui Colșescu cine îi cere scuze? Cine îi plătește daune materiale și morale? Cine îi plătește psihologul de care probbail că a avut nevoie după acel val de ură fără precedent? UEFA? Ne îndoim. Propria țară? Haha, niciodată. Avem și noi mândria noastră, ce dreacu. Să zică mersi și joc de glezne. Că oricum nu mai arbitrează mult. Ne-am făcut și de data asta datoria. Hai, România!
P.S. despre iluștrii miniștri ai Sportului din România și Franța, Ionuț Stroe și Roxana Mărăcineanu, care s-au făcut că plouă la acel moment, nu avem ce să spunem prea mult; de la ei chiar nu aveam niciun fel de pretenții.
