Vodafone va intra pe piața serviciilor fixe pentru internet și TV. Compania a semnat un contract prin care va avea acces la reţeaua de fibră optică a Telekom România pentru a implementa serviciile de internet și TV prin cablu.
Vodafone va oferi pachete complete de servicii
„Acest acord reprezintă un pas înainte în implementarea uneia dintre priorităţile noastre principale, şi anume extinderea către gospodării şi familii. În plus faţă de oferta comercială existentă, clienţii noştri vor beneficia, după implementarea acordului, de pachete convergente, care vor include servicii mobile, servicii fixe în bandă largă şi de televiziune, însoţite de aceeaşi calitate a serviciilor de care se bucură deja în relaţia cu noi”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.
Vodafone își continuă propriile strategii de business
Vodafone, al doilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, susține că va continua să concureze independent pe piață și nu va avea strategii comune cu Telekom România.
„Cele două companii vor continua să concureze independent pe piaţă, fiecare dintre ele urmându-şi propriul plan de dezvoltare, în concordanţă cu strategiile comerciale şi de business autonome”, a precizat Vodafone.