20 de lucruri incredibile din toată lumea Actual

20 de lucruri incredibile din toată lumea

Am făcut o listă cu 20 de lucruri incredibile de pe Glob, la care cu siguranță că nu te-ai fi așteptat. După ce le parcurgi, lasă-ne un comentariu pe Facebook și spune-ne care este preferatul tău!

  1. Mușchii ochiului sunt cei mai activi din corpul omenesc. Aceștia se mișcă de până la 100.000 de ori în fiecare zi!
  2. Suntem siguri că nu știați că sfârcurile sunt unice în cazul fiecărui individ, precum amprentele!
  3. Dacă vrei să arzi 70-100 de calorii în numai 30 de minute și într-un mod plăcut, atunci… fă sex!
  4. Incredibil, dar adevărat! În 1997, Bill Gates a salvat Apple de la faliment printr-o investiție de 150 de milioane de dolari!
  5. Un adult poate produce până la 14 litri de transpirație în 24 de ore!
  6. În Franța este legal să te căsătorești cu o persoană decedată, atâta vreme cât aceasta voia să se căsătorească cu tine în timpul vieții!
  7. Godzilla este înregistrat drept cetățean cu drepturi depline în Japonia!
  8. Vikingii au fost primii europeni care au descoperit America, nu Cristofor Columb!
  9. Papa nu poate deveni donator de organe, întrucât corpul său aparține Bisericii!
  10. Un elefant petrece mâncând între 16 și 18 ore… pe zi!
  11. Pisicile pot bea apă de mare fără să se dezhidrateze, datorită rinichilor lor foarte eficienți în a filtra sarea!
  12. Actorul Liam Neeson a fost profesor! Acesta a fost concediat după ce a lovit un elev de 15 ani care îl amenințase cu un cuțit!
  13. În medie, copiii află adevărul despre Moș Crăciun în jurul vârstei de 8 ani!
  14. Păsărica din logo-ul Twitter este botezată Larry! Aceasta a fost numită după baschetbalistul Larry Bird!
  15. Potrivit administrației Statelor Unite le Americii, există 400 de persoane botezate ”Abcde”! Toate sunt fete!
  16. În 2018, Netflix a fost răspunzător pentru 15% din traficul de pe internet la nivel global!
  17. În Londra sunt aproximativ tot atâți copaci câți oameni sunt în New York!
  18. Recordul mondial pentru cea mai lungă flatulență este de 2 minute și 42 de secunde!
  19. Desenele animate Tom și Jerry au câștigat 7 premii Oscar!
  20. Cămilele pot bea 113 litri de apă în doar 13 minute!

Am învățat ceva și azi!

Citește și:
S-a aflat vârsta Universului