Majoritatea oamenilor iubesc ciocolata, înșă se feresc de acest aliment când vor să adopte o dietă sănătoasă sau vor să scadă în greutate. Surprinzător sau nu, ciocolata neagră are numeroase beneficii asupra sănătății noastre dacă este consumată în cantitățile recomandate de specialiști.
Nutriționistul Nicola Shubrook a explicat pentru BBC proprietățile nutritive și cum ar trebui să alegem cea mai bună ciocolată neagră. Cu un gust amărui și bogat, ciocolata neagră conține între 50% și 100% concentrație de cacao. Valorile nutriționale ale ciocolatei variază de la brand la brand, fiind importantă cantitatea de unt de cacao sau zahărul adăugat. Nutriționistul Shubrook a luat ca exemplu ciocolata neagră cu o concentrație de 70% de cacao care conține în 20 g peste 8 g de grăsime, dintre care 5 g sunt grăsimi saturate. De asemenea, ciocolata neagră este o sursă bogată de fibre și proteine, având aproximativ 2g în fiecare porție.
Proprietățile nutritive ale ciocolatei negre
Ciocolata neagră este un aliment benefic pentru sănătate deoarece are o cantitate ridicată de fier, magneziu, cupru și mangan.
Nicola Shubrook a explicat că „fierul este util în producerea celulelor roșii din sânge, care transportă oxigenul în corp, în timp ce cuprul declanșează eliberarea de fier pentru a forma hemoglobina. Magneziul se asigură că glandele noastre paratiroide pot funcționa normal pentru a produce hormoni, importanți pentru sănătatea osoasă. Manganul ajută la crearea și la activarea anumitor enzime în organism.”
Ciocolata neagră este bogată în antioxidanți. Un studiu realizat în 2011 a demonstrat că ciocolata neagră are o concentrație mai mare de antioxidanți decât afinele sau rodiile. Ciocolata reduce riscul aparițiilor bolilor cardiovasculare și ajută memoria, oferind protecție împotriva unor afecțiuni cum ar fi Parkinsons și Alzheimer.
Introdusă într-o dietă sănătoasă, este recomandat a se consuma 20 g de ciocolată neagră, aproximativ 6 cuburi mici sau 2 cuburi mari, în funcție de porționare.
Cum alegem cea mai bună ciocolată?
Chiar dacă cunoaștem beneficiile ciocolatei, când suntem la raftul cu dulciuri suntem dezorientați și nu știm care ciocolată este mai bună. Nutriționistul Shubrook recomandă ciocolata cu un procent mai mare de cacao. Cu cât procentajul de cacao este mai ridicat, cu atât și beneficiile pentru sănătate sunt mai notabile. Ciocolata sau bomboanele de ciocolată neagră cu portocale, caramel sau alte arome nu sunt o opțiune bună pentru sănătate pentru că pot conține o cantitate mai mare de zahăr și sare.