Actrița Conchata Ferrell, cunoscută pentru rolul menajerei Berta din serialul „Doi bărbați și jumătate”, a murit la vârsta de 77 de ani.
Actrița nominalizată la premiile Emmy a murit luni la Spitalul Sherman Oaks din cauza complicațiilor provocate de un stop cardiac.
Chuck Lorre, creator şi producător executiv al serialului „Two and a Half Men”, a transmis: „Îi spuneam Chatty. Şi toţi o iubeam. Doisprezece ani de suişuri şi coborâşuri şi multe, multe râsete. Trecând prin toate astea, a fost foarte puternică. A fost unul dintre cei mai buni. Am avut privilegiul să o am drept prietenă”.
Ferrell a jucat rolul Berta în toate cele 12 sezoane ale serialului de comedie „Doi bărbați și jumătate”, pentru care a primit două nominalizări la Primetime Emmy Award (în 2005 și 2007). Aceasta a apărut în 212 de episoade din 2003 până în 2015.
Colegii din „Doi bărbați și jumătate” au omagiat-o pe rețelele de socializare. „Exteriorul dur al Bertei a fost o invenție a scenariștilor. Căldura și vulnerabilitatea lui Chatty au fost atuurile ei reale”, a scris Jon Cryer, actorul care l-a interpretat pe Alan. „Plâng pentru femeia de care îmi va fi dor.”
Charlie Sheen a numit-o „un profesionist desăvârșit” și „un prieten autentic”.
Ferrell a jucat și în serialele TV The Ranch, Grace and Frankie și The Wild Thornberrys. A avut roluri în filmele Deported, A Very Nutty Christmas, Citizen Tony, Frankenweenie și multe altele.
Citește și: 5 seriale pe care să le urmărești dacă ești în izolare