Cele 3 creiere ale omului și funcțiile acestora Magazin

Cele 3 creiere ale omului și funcțiile acestora

Fiecare om are 3 creiere – creierul, creierul inimii și creierul intestinal. Potrivit unui studiu publicat de Sage Journals, cele 3 sunt clasificate ca fiind creiere funcționale, având fiecare dintre ele rețele neuronale complexe. Creierul, creierul inimii și creierul intestinal cooperează și realizează o armonie.

Cercetătorii sunt de părere că este esențială ascultarea celor 3 creiere în luarea deciziilor. Au un aport considerabil în luarea deciziilor inteligente, evitarea situațiilor neplăcute și conștientizarea unor alegeri importante.

Cu toate că funcționează împreună, fiecare dintre cele 3 creiere are funcțiile sale și îndeplinește un anumit rol.

Creierul

Creierul analizează informațiile și le aplică logic. Este unul dintre cele mai complexe organe din corp. Identifică tipare și ne oferă capacitatea de a da sens și a înțelege lumea. Se ocupă de cunoaștere și percepție, ajută la procesarea și trimiterea informațiilor.

Creierul inimii

Inima este creierul emoțional. Inima transmite mesaje emoționale pentru a te ghida, pentru a observa temerile și pentru a comunica ceea ce îți dorești cu adevărat. Inima și creierul sunt conectate, o conversație tăcută și subconștientă având loc în interior, între cele două. Creierul inimii dă sens lumii prin emoții și sentimente.

Creierul intestinal

Acest creier este denumit sistemul nervos enteric (ENS). Creierul intestinal trimite mult mai multe mesaje către creier, decât creierul către el. Joacă un rol important în ceea ce privește emoțiile. Mesajele transmise oferă informații despre o situație pentru a o înțelege sau pentru a simți un sentiment subtil de pericol. Ne ajută să ne înțelegem și să ne urmăm instinctul.

Înțelepciunea este asociată cu creierul, sentimentele cu creierul inimii și instinctele cu creierul intestinal. Atunci când o persoană învață să le asculte și să înțeleagă mesajele transmise de toate cele 3 creiere, se produc schimbări de percepție asupra situațiilor și lumii în general.

Citește și 5 metode de relaxare pentru perioadele anxioase.

Sursa foto