Cele mai frumoase filme de Crăciun ale acestui an Magazin

Cele mai frumoase filme de Crăciun ale acestui an

Fiecare dintre noi are o listă secretă cu cele mai frumoase filme de Crăciun, pe care le revedem împreună cu cei dragi (aproape) în fiecare iarnă. Din fericire pentru cei ca noi, anul acesta a fost foarte bogat în lansări de filme bune pe tematica sărbătorilor de iarnă. Vă invităm să le descoperiți pe cele mai apreciate:

O nouă poveste de Crăciun

Emilia Clarke, îndrăgita actriță din serialul „Game of Thrones”, vine pe marile ecrane în rolul lui Kate, o tânără ghinionistă și frustrată, a cărei viață are de suferit o schimbare majoră odată ce îl întâlnește pe Tom (Henry Golding). Filmul conține melodii nelansate până acum de George Michael, decedat în anul 2016.

Trailer

Un cavaler de Crăciun

Vanessa Hudgens revine și anul acesta într-un film de Crăciun original Netflix și este la fel de magic ca și cel anterior, „Un schimb regal”. Ea joacă în rolul lui Brooke, o profesoară de liceu, ce se întâlnește cu un cavaler medieval (Josh Whitehouse) ce a fost adus în zilele noastre pentru a-și găsi menirea.

Trailer

Frozen 2

Deși este un film animat, „Frozen 2” va fi pe placul tuturor, indiferent de vârstă. Anna și Elsa s-au întors împreună cu Olaf, Kristoff și Sven pentru a-și salva iar regatul. Desigur, filmul vine cu o coloană sonoră la fel de frumoasă ca și prima.

Trailer

Crăciun în sălbăticie

Tot o producție Netflix, „Crăciun în sălbăticie” o readuce pe micile pe ecrane pe Kristin Davis, faimoasa actriță din serialul „Totul despre sex”. Kate, personajul principal, rămâne singură în vacanță după ce soțul ei a încheiat brusc căsnicia. Însă, are șansa de a simți iar bucuria sărbătorilor alături de Dave (Rob Lowe), pilotul său pe parcursul excursiei.

Trailer

Klaus

Făcut de creatorul fimului „Sunt un mic ticălos”, animația spune povestea lui Jesper (voce de Jason Schwartzman), cel mai slab pregătit student al academiei poștale, care este staționat pe insula înghețată deasupra Cercului polar arctic, unde trăiesc foarte puțini oameni. Cu ajutorul lui Alva (Rashida Jones) și a lui Klaus (J.K. Simmons), el aduce spiritul sărbătorilor în acea zonă pustie și tristă.

Trailer

După ce le vedeți, cum credeți că va arăta lista voastră cu cele mai frumoase filme de Crăciun?

Alte articole similare.