Cetățenii din București care aleg în mod voluntar să se testeze în vederea depistării infectării cu virusul COVID-19 ar putea beneficia de un sprijin financiar în valoare de 200 de lei. Proiectul urmează să fie dezbătut în şedinţa din 11 mai a Consiliului General al Capitalei, informează Agerpres.
Beneficiarii proiectului „Testăm pentru Bucureşti” vor fi cetăţenii municipiului Bucureşti care vor solicita, în mod voluntar, înscrierea în cadrul proiectului şi nu se află în categoriile definiţiilor de caz, astfel cum sunt stabilite prin Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul COVID-19, elaborată de către Institutul Naţional de Sănătate Publică din România.
„În condiţiile în care începând cu data de 16.05.2020 se are în vedere încetarea stării de urgenţă, urmând a se declara starea de alertă, propunem ca din ansamblul măsurilor şi acţiunilor care vor fi adoptate în perioada stării de alertă să facă parte şi testarea populaţiei asimptomatice, care reprezintă un vector important de transmitere intracomunitară a virusului SARS-CoV-2. În acest sens, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti vine cu o propunere de proiect prin care se doreşte limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 în rândul populaţiei Municipiului Bucureşti, precum şi a efectelor extrem de grave ale acestuia, prin acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 200 de lei/beneficiar, pentru testarea PCR a persoanelor asimptomatice, în vederea depistării infectării cu virusul SARS-CoV-2”, prevede referatul de aprobare, semnat de primarul general, Gabriela Firea.
Proiectul de testare înpotriva COVID-19 în București se va derula pe parcursul anului 2020 şi se va adresa unui număr de 11.000 de beneficiari.
Citește și Canabisul ar putea fi folosit ca tratament împotriva COVID-19.