Câte luni pot fi detectați anticorpi după infectarea cu Covid-19 Actual

Câte luni pot fi detectați anticorpi după infectarea cu Covid-19

Un nou studiu realizat de Institutul de Medicină Moleculară (IMM) Joao Lobo Antunes a demonstrat că anticorpii împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt detectați până la șapte luni după infecție la 90% dintre pacienți.

Studiul a demarat la debutul pandemiei în Portugalia, în martie 2020, când cercetătorii au creat un test serologic sensibil, specific şi versatil pentru COVID-19.

Rezultatele, publicate acum în Jurnalul European de Imunologie, arată, de asemenea, că nivelurile de anticorpi produși sunt determinate de gravitatea bolii și nu de vârsta persoanei infectate. În prima fază a bolii, bărbații produc mai mulți anticorpi decât femeile, dar nivelurile se echilibrează ulterior.

Lucrând cu medici de la Hospital Center Lisboa Norte, echipa de cercetători a început să monitorizeze nivelurile de anticorpi a 300 de pacienţi şi profesionişti din domeniul sanitar şi a peste 200 de voluntari care au fost urmăriţi după ce au fost infectați cu COVID-19.

„Rezultatele acestui studiu, care s-a întins pe o perioadă de şase luni, a pus în evidenţă un model clasic de răspuns imunitar până în cea de-a şaptea lună după infectare, cu o creştere rapidă a nivelurilor de anticorpi în primele trei săptămâni după simptome, urmată de o reducere ulterioară”, a explicat Marc Veldhoen, conducătorul proiectului.

„În faza iniţială de răspuns, rezultatele noastre arată că, în medie, bărbaţii produc mai mulţi anticorpi decât femeile, dar nivelurile se echilibrează în timpul fazei rezolutive şi sunt similare la ambele sexe în lunile ulterioare infecţiei cu SARS-CoV-2”, a adăugat acesta.

Datele de la Organizația Mondială a Sănătății au indicat că, în data de 2 octombrie, erau 193 de vaccinuri COVID-19 candidate la nivel mondial, dintre care 42 se aflau în teste clinice în contextul luptei globale împotriva pandemiei.

Citește și: COVID-19 ar putea fi boală cronică

Sursă foto