În cartea Cum să-ți transformi viața. Descoperă-ți tiparele de comportament, vindecă-te singur și fii propriul tău stăpân al cărei titlu în limba engleză mi se pare că redă mai bine ideea autoarei, How to Do the Work: Recognize Your Patterns, Heal from Your Past, and Create Your Self, Nicole Lepera descrie instrumentele care pot să ne elibereze din tipare de comportament distructive și să ne ghideze în drumul spre vindecare.
Pe Nicole Lepera am descoperit-o prin intermediul paginii ei de instagram The Holistic Psyhologist. Acolo discută mult despre traumă, relații sănătoase și vindecare printr-o metodă holistică a cărei baze au fost puse de ea. Călătoria ei început cu studiul psihologiei, după care a urmat un doctorat în psihologie clinică. A pornit astfel de la psihoterapia cognitiv-comportamentală, care își propune „să identifice tiparele eronate de gândire care stau la baza comportamntului respectiv”. După idenficarea tiparelor se încearcă constuirea unor noi obiceiuri, pentru a bătători alte cărări neuronale și a învăța alt mod de a ne gestiona emoțiile. Ulterior, Nicole a descoperit terapia interpersonală „care folosește legătura dintre client și specialist ca pe un catalizator pentru îmbunătățirea altor relații din viața clientului”. Ea a mai explorat abordările psihodinamice și mindfulness. Cu toate astea, era nemulțumită de faptul că reușea să îi ajute pe clienții săi să conștientizeze anumite tipare, dar nu să și schimbe ceva cu adevărat.
Mergând pe legătura minte-corp-suflet și depășind granițele psihologiei convenționale, s-a orientat către psiholigia holistică pe care o practică și în prezent. Principiile fundamentate de ea sunt următoarele:
- „Vindecarea este un proces zilnic.” Trebuie să fii în contact cu tine și să privești în interiorul tău pentru a putea schimba ceva.
- Alegerea ne aparține. Sunt multe lucruri în controlul fiecăruia dintre noi și alegând anumite obiceiuri în detrimentul altora, contribuim la transformarea noastră.
- Putem schimba lucruri mărunte zilnic. Mintea se va împotrivi schimbărilor radicale pentru că dorește să ne țină în siguranță, dar prin schimbări mici și constante putem pune în mișcare mecanisme mari.
- Asumarea responsabilității pentru starea în care ne aflăm. Multe răni nu ne sunt provocate de ceilalți, „ci de faptul că ne trădăm propriul sine intuitiv sau propria ființă autentică.”
Nicole ne explică de ce este atât de greu să îmbrățișăm schimbarea. Atunci când încercăm să ieșim din zona de confort și să testăm lucruri noi intervine „impulsul homeostatic”, care ne păstrează echilibrul în corp prin reglarea funcțiilor fiziologice – temperatură, bătăile inimii, totul producându-se automat, fără să intervenim conștient. Creierul preferă procesele automate pentru că îi permit să își conserve energia, astfel că se împotrivește când apare schimbarea, neștiind la ce să se aștepte. Aceste împotriviri mentale au rolul de a ne trage înapoi către familiar, către ce a învățat creierul, ce recunoaște.
Pentru a ieși din acest mod automat putem începe să practicăm zilnic mici ritualuri precum yoga, meditația sau pur și simplu să închidem ochii și să ne gândim la cineva sau ceva. Astfel, în timp, creăm noi trasee neuronale și așa începe schimbarea.
„Căutăm mereu subconștient să retrăim trecutul, fiindcă suntem ființe amatoare de confort, cărora le place să știe ce le rezervă viitorul, chiar dacă e limpede că va fi dureros, nefericit sau chiar înspăimântător. E mai sigur decât un viitor necunoscut.”
Un capitol interesant în care se explică multe dintre reacțiile noastre automate este cel despre teoria polivagală – care provine de la termenul polivagal, ce face referire la nervul vag:
„Nervul acesta are numeroase ramuri de fibre senzoriale ce străbat tot restul corpului – de la trunchiul cerebral la inimă, plămâni, organe genitale și altele -, conectând toate aceste organe cu creierul. Amplasamentul și funcția acestor fibre nervoase ne ajută să înțelegem de ce reacționează corpul atât de prompt când suntem stresați: de ce inima ne bate atât de tare când dăm nas în nas cu fostul partener de viață; de ce sentimentul de panică ne face să simțim că nu mai avem aer. ”
Când suntem relaxați, nervul vag ne induce o stare de calm. În acest caz, resursele noastre sunt alocate funcțiilor superioare ale creierului, care se ocupă de rezolvarea de probleme sau planuri de viitor. Pe de altă parte, activarea nervului vag declanșează reacțiile de tipul „luptă sau fugi”. Atunci când nu am depășit o traumă, este posibil ca neuruocepția să decodifice mediul înconjurător ca amenințător, chiar dacă nu este, și să ne țină într-o stare de activare emoțională. Important este să găsim calea de a reveni într-o stare de calm. Acest lucru este determinat însă și de mediul în care am trăit: dacă era un mediu sigur, organismul a învățat să revină la starea de echilibru când simte un spațiu sigur, daca am trăit într-un mediu stresant și haotic, atunci corpul este obișnuit să își folosească resursele pentru a gestiona stresul.
Pornind de la teoria vagală și înțelegând mecanismele de supraviețuire ale corpului, putem începe schimbarea prin adoptarea unor practici care ne ajută să ne vindecăm mintea și corpul. Printre aceste practici se numără: somnul, respirația, mișcarea, joaca liberă.
„Când lucrăm asupra respirației, acționăm și asupra sistemului nervos autonom; astfel de exerciții reprezintă pentru nervul vag echivalentul unor flotări. După cum știm, acesta este o autostradă cu două sensuri pe care circulă informații și care leagă nu doar creierul de intestin, ci și de diferite părți ale corpului, printre care și plămânii, inima, ficatul. Atunci când ne controlăm respirația ca să ne atenuăm starea de excitare, comunicăm creierului că ne aflăm într-un mediu sigur, iar mesajul este transmis apoi de aici și altor sisteme din corp. Aceasta este abordarea de jos în sus a tonificării vagale. ”
Yoga, de asemenea activează nervul vag – „Pe măsură ce adoptăm poziții mai dificile, mai solicitante, nervul vag învață să controleze răspunsul nostru la stres și să se întoarcă mai ușor la starea de calm și siguranță favorabilă vindecării. ”
Prin joacă „când ne zbenguim cu cineva, jucăm fotbal cu prietenii sau chiar ne întrecem cu un prieten într-un joc video, intrăm pe rând în modurile – luptă fugi sau încremenește – și în modul interacțiunii sociale asociat cu siguranța și calmul. Astfel, corpul învață să-și revină rapid, cam tot la fel cum învață asta în timpul practicii yoga. (…) Cântând în gura mare cântecul tău preferat, contribui la tonifierea nervului vag cam la fel cum o fac tehnicile de respirație, yoga și joaca.”
Citește și Hoții de atenție.
