Acestea sunt, probabil, cele mai stranii sărbători de după Revoluție. Parcă niciodată lumea nu a fost atât de încercată de la un continent la altul, de la Polul Nord la Polul Sud. Iar în România, cu atât mai mult. N-am dus-o noi prea bine de-a lungul istoriei, dar am reușit cumva să o scoatem la capăt și să ne croim propriul drum, indiferent de piedici și sorți potrivnice. Chiar și în 2009 și 2010, în plină criză economică, lucrurile au stat altfel. Lumea nu avea, dar zâmbea. Încerca să țină capul sus și să se agațe de speranța că țara asta va reuși încă odată.
Acum, în fatidicul an 2020, lucrurile sunt diferite. Lipsa perspectivelor imediate și întunericimea orizonturilor de timp puțin mai largi pare că ne-au pus capac. Adăugați la acestea și frica de boală, izolarea, depărtarea de cei dragi sau lipsa strângerilor în brațe. Cumva, scenariul ăsta pare că ne-a pus capac.
Destinul nu ne arată altă cale
Atmosfera din orașe e sumbră. Străzile sunt (aproape) pustii, piețele și bisericile sunt închise. Sinerele poliției și salvărilor se aud fără să înceteze o clipă, ba mai departe, ba mai aproape. De câteva ori pe zi, megafoanele ni se adresează cu aerul lor sumbru și orwelian și ne îndeamnă să stăm în case, că altfel va fi prăpăd. Televizoarele plescăie fără rușine aceleași calamități și dezinformări de o lună încoace…
Oare de data asta, vom reuși? Va putea țara asta să se redreseze și după fractura asta mai mult spirituală decât palpabilă? Știindu-ne români și plăcându-ne să ne subestimăm, am zice că nu. Dar așa cum istoria acestui popor ne-a învățat și așa cum am descoperit de fiecare dată în momente de maximă cumpănă, România pare că are ascunse undeva niște resurse nebănuite. C-o fi întâmplare, noroc, pricepere sau protecție divină, nu avem de unde ști. Dar putem presupune că vom reuși și de această dată să învingem. Destinul nu ne arată altă cale.
Citește și:
Lumina de care avem nevoie e înăuntrul nostru
Căutăm vaccinul greșit: Ar trebui să vindecăm ura față de părinții și bunicii noștri
