Elefanți în loc de președinți, pe noile monede din Kenya Business

Elefanți în loc de președinți, pe noile monede din Kenya

Banca Centrală a Kenyei a prezentat patru noi monede cu imagini care ilustrează bogăția faunei sălbatice a țării. Noile monede de 1, 5, 10 și 20 de șilingi înfățișează girafe, rinoceri, lei și elefanți, pe o parte, și stema Kenyei, pe cealaltă parte.  

Vechile monede aveau portrete ale celor trei foști președinți ai țării, Jomo Kenyatta, Daniel arap Moi și Mwai Kibaki, care și-au imprimat imaginea în timpul mandatelor lor.

Banca Apex a declarat că a solicitat opinia publică înainte de adoptarea noului design cu animale sălbatice, adăugând că aceste monede vor fi mai accesibile pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Inscripțiile de pe monede sunt scrise în engleză și în swahili, cele două limbi oficiale ale țării.

Actualul președinte al Kenyei, Uhuru Kenyatta, a fost cel care a prezentat noul design al monedelor. El a spus că imaginile reflectă cultura diversă și fauna sălbatică din Kenya, în timp ce prezintă aspecte care descriu cel mai bine poporul din Africa de Est. „Moneda națională nu este doar un instrument de schimb valutar. Motivele și elementele de design de pe aceasta reprezintă un mod unic de înregistrare a istoriei, sărbătorind, totodată, cultura diversă a țării și fauna sălbatică”, a adăugat Kenyatta. „Noile monede descriu cel mai bine țara noastră”, a încheiat actualul președinte al Kenyei.

Constituția din Kenya, adoptată în 2010 la presiunea puternică a cetățenilor, interzice folosirea chipurilor vreunei persoane pe monede. Potrivit BBC, mulți kenyeni vedeau în acest vechi design o încercare a foștilor lideri politici de a se autopromova și de a întruchipa statul. Însă, Uhuru Kenyatta a precizat că noile monede sunt o mare schimbare și arată că națiunea lor a parcurs un drum lung.

Guvernatorul Băncii Centrale a Kenyei, Patrick Njorge, a declarat că instituția condusă de el va începe o campanie de conștientizare pentru a educa publicul cu privire la utilizarea noilor monede, care sunt deja aflate în circulație.

(sursă foto: businessguideafrica)