Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a exclus posibilitatea de a solicita vaccinarea cu prioritate împotriva Covid-19 a fotbaliştilor profesionişti, pentru a facilita desfăşurarea competiţiilor, imitând astfel poziţia adoptată de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) pe această temă, informează AFP, citată de Agerpres.
„Prioritatea, în ceea ce priveşte vaccinurile, este desigur ca persoanele cu risc şi îngrijitorii să fie vaccinaţi mai întâi”, a declarat conducătorul forului fotbalistic mondial. Acesta a fost invitat la briefing-ul de presă săptămânal al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
În ciuda faptului că pandemia amenință calendarele sportive, președintele FIFA este de părere că jucătorii de fotbal „nu sunt un public prioritar”.
„Este posibil să recomandăm vaccinarea la un moment dat, dar toate acestea se vor face desigur în ordinea distribuţiei vaccinurilor”, a subliniat Infantino.
Gianni Infantino este optimist în ceea ce privește Cupă Mondială, programată în Qatar, în noiembrie şi decembrie 2022. El crede că se va juca „pe stadioane pline”. „Până atunci, Covid-19 trebuie să fie eradicat. Însă dacă nu vom reuşi asta, cred că vom avea o problemă mult mai gravă decât Cupa Mondială”, a mai spus președintele FIFA.
Dezbaterea referitoare la posibilitatea prioritizării sportivilor a luat amploare în ultimele săptămâni. Cauza este incertitudinea cu privire la organizarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, programate între 23 iulie şi 8 august 2021. De asemenea, este vorba și despre Campionatul European de fotbal, care ar trebui să se desfăşoare anul acesta, în lunile iunie şi iulie.
Citește și Guvernul nipon anunță că Jocurile Olimpice din vară sunt în pericol.