Grecia se numără printre țările europene ale căror economie depinde în mare măsură de turism. Astfel, autoritățile doresc să deschidă granițele pentru vizitatorii străini care au fost vaccinați sau care au un test Covid negativ, relatează BBC.
„Pe tot parcursul iernii, am pregătit bărcile pentru ca turiștii să vină. Vom fi gata când se vor deschide granițele și vom putea întâmpina toți oaspeții din întreaga lume”, a declarat un antreprenor din Atena.
Ministrul turismului din Grecia a promis că sezonul turistic s-ar putea deschide mai repede pentru cei veniți din România. Acest lucru fiind fezabil doar în cazul în care se respectă câteva condiții. Autoritățile elene speră să înceapă să primească turiști la mijlocul lunii mai.
Țara intenționează să vaccineze toți lucrătorii din domeniul turismului până în vară. În plus, promovează certificatele sau pașapoartele de vaccinare, care ar permite vizitatorilor străini să călătorească.
Ministrul Culturii, Lina Mendoni, consideră că certificatele de vaccinare sunt foarte importante pentru a face ca „toată lumea să se simtă cu adevărat în siguranță”. Astfel, ei ar putea veni să vadă siturile arheologice și muzeele din Grecia.
În acest moment, Grecia a anunțat că extinde restricțiile aplicate zborurilor interne până pe 12 aprilie, iar cele care vizează zborurile internaționale sunt prelungite până pe 19 aprilie. Decizia a fost luată în contextul creșterii numărului de cazuri de Covid-19, a transmis Reuters.
Autorităţile elene intenţionează să aloce 11,6 miliarde de euro în acest an pentru a compensa efectele negative ale pandemiei.
Citește și Destinații exotice ieftine pentru o vacanță inedită.