Motricitatea fină. Activități și jocuri pentru copii. Magazin

Motricitatea fină. Activități și jocuri pentru copii.

Motricitatea fină sau dexteritatea cuprinde mișcările care necesită îndemânare și precizie, fiind în strânsă legătură cu dezvolatrea creierului. Se poate dezvolta încă de la vârste fragede. Astfel puteți să creați activități și jocuri pentru a-i implica pe copii.

Motricitatea fină se dezvoltă în timp, iar copiii trebuie stimulați constant. Partea bună este că părinții nu au nevoie neapărată de jucării sau materiale scumpe, ci mai degrabă de obiecte uzuale pe care oricine le are în casă.

Iată ideile noastre:

  1. Crearea unui șirag sau a unui colier din ață și mărgele colorate.
  2. Construirea unor figurine din piese mici de lego sau realizarea unui puzzle.
  3. Colorarea sau desenarea urmând anumite linii predefinite, astfel încât să reușească să nu depășească conturul.
  4. Sortarea nasturilor sau a diferite obiecte de dimensiuni mici după formă sau culoare.
  5. Modelarea unor forme din nisip kinetic, fiind și o experiență senzorială.
  6. Transferea unor lichide dintr-un recipent în altul, cu ajutorul diferitelor instrumente: lingură, polonic, pipetă.
  7. Realizarea de origami.
  8. Umplerea unui recipient cu jetoane, având în vedere ca dimensiune deschizăturii acestuia să fie aproximativ egală cu cea a jetonului.
  9. Realizarea de planșe pentru a asocia anumite lucruri: planșe cu fructe sau legume, planșe cu animale mici și mari.
  10. Tăierea sau decuparea cu foarfeca a unor bucăți de hârtie sau a unor forme respectând conturul imaginii.
  11. Umplerea și golirea unor sticle cu apă.
  12. Pictatul cu palmele.
  13. Modelarea unor forme din platilină sau chiar cocă.
  14. Prinderea unor obiecte de dimeniuni mici (boabe de orez, boabe de piper) cu penseta.
  15. Așezarea unor elastice pe o cutie de conservă.
  16. Închiderea și deschiderea diferitor tipuri de Încuietori.
  17. Introducerea spaghetelor în găurile de la o strecurătoare.
  18. Numărarea prin asocilerea cifrelor cu numărul corespunzător de nasturi sau mărgele sau boabe de fasole.
  19. Exersarea așezării tacâmurilor pe masă.
  20. Înfiletarea capacelor de borcane.

Motricitatea fină reprezintă capacitatea de coordonare şi precizie a mişcărilor. Are un rol extrem de important în dezvoltare și pune accentul pe creativitate și imaginație. Activitățile prezentate sunt menite să dezvolte memoria și atenția copiilor. De asemenea, au rolul de a-i stimula cognitiv.

Citește și 6 beneficii de care se bucură copiii care iau lecții de muzică.

Sursa foto