O tânără de 19 ani a sfidat doctorii care i-au prezis un viitor sumbru și i-au spus că nu va fi niciodată capabilă să citească sau să vorbească, devenind primul model cu sindrom Down care a câștigat un concurs internațional de frumusețe.
Kate Grant a câștigat marele premiu în cadrul competiției „Teen Ultimate Beauty of the World”, care a avut loc în Portadown, Irlanda de Nord, un eveniment care sărbătorește diversitatea.
Competiția este împărțită în categorii, pentru copii, adolescente și fete de peste 20 de ani, fiind deschisă oricui, indiferent de greutate, înălțime sau stare civilă. De asemenea, organizatorii sprijină fundația „Make-A-Wish”, care ajută la împlinirea dorințelor copiilor care suferă de afecțiuni medicale ce le pun viața în pericol.
40 de candidate din întreaga lume au luat parte la concurs, cu Kate reprezentând Irlanda de Nord.
Kate și-a dorit să devină model încă de la vârsta de 13 ani. A mai participat la Săptămâna Modei de la Belfast și a fost model pentru mai multe magazine de haine din orașul ei natal, Cookstown, dar, în ciuda faptului că mama ei a trimis fotografii multor agenții, ea nu a fost chemată la casting-uri, din cauza sindromului de care suferă.
Într-un ultim efort de a-și ajuta fata să își îndeplinească visul de a fi model, mama tinerei a publicat pe internet o fotografie cu Kate, îmbrăcată într-o rochie de seară, imagine care a fost distribuită de 26.000 de ori. Fotografia a atras atenția organizatorilor competiției „Teen Ultimate Beauty of the World”, care au invitat-o să participe la concurs.
„Vreau ca următoarea generație de copii cu nevoi speciale să știe că adevăratul sens al frumuseții stă în cine sunt ei ca persoane, nu în modul în care arată”, a declarat Kate, după ce a fost încoronată drept câștigătoare a competiției.
(sursă foto: itv)