Olivia Steer a devenit vrăjitoarea din „basmul modern” Actual

Olivia Steer a devenit vrăjitoarea din „basmul modern”

Olivia Steer a fost premiată la „Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate”, pentru „rolul său activ în societate”. Trofeul i-a fost anulat de către organizatori după câteva ore de la decernare, după ce un adevărat scandal a izbucnit în spațiul public. Olivia Steer este cunoscută pentru poziția sa anti-vaccinare, iar unele branduri au amenințat cu retragerea sponsorizării pentru gală.

Medicover: „Compania nu poate fi asociată cu mişcarea anti-vaccin.”

Medicover și-a exprimat public opinia printr-o postare pe Facebook: „Medicover este o companie de sănătate care practică şi susţine medicina bazată pe studii clinice şi cercetare medicală şi nu poate fi asociată cu miscarea anti-vaccin sau cu principii personale ale unor persoane publice, faţă de care ne dezicem în totalitate. În reteaua naţională Medicover în fiecare zi se prescriu reţete medicale şi se aplică tratamente din schema naţională de vaccinare, precum şi alte tratamente specifice care demonstrează angajamentul nostru pentru prevenţia, tratarea şi siguranţa tratamentelor pentru pacienţii noştri.”

Aqua Carpatica: „Există o incompatibilitate crasă între valorile noastre şi valorile susţinute de Olivia Steer”

Brandul Aqua Carpatica a anunțat printr-un comunicat de presă că își va retrage sprijinul și sponsorizarea pentru Gala Femeilor care Dăruiesc Sănătate, dacă organizatorii nu îi vor retrage în mod public premiul Oliviei Steer. „Dorim ca organizatorii să-şi exprime scuzele oficial şi faţă de consumatorii noştri cărora li s-a zdruncinat încrederea în valorile brandului”.

Colegiul Pacienților: „Considerăm aberantă decernarea acestui premiu.”

Reprezentanții Colegiului Pacienților au afirmat: „Olivia Steer este cunoscută pentru poziţia sa anti-vaccinare, motiv pentru care considerăm aberantă decernarea acestui premiu în cadrul unui eveniment legat de sănătate”. Surprinzător a fost și faptul că premiul a fost decernat la un eveniment unde au partacipat Rodica Nassar, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, dar şi Răzvan Vulcănescu, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate se delimitează de eveniment

Casa Națională de Asigurări de Sănătate își susține poziția pro-vaccinare și încurajează în continuare această practică. „Poziția CNAS a fost întotdeauna și rămâne cea de sprijinire și încurajare a vaccinării populației”, a precizat Augustus Costache, purtătorul de cuvânt al CNAS.

Mesajul postat de Olivia Steer în timpul Galei Femeilor care Dăruiesc Sănătate

https://www.facebook.com/410480262301933/photos/a.772925342724088.1073741826.410480262301933/2128137260536216/?type=3

 

(Sursă foto: realitatea.net)