Personalitățile anului 2020 (Time): Joe Biden și Kamala Harris Actual

Personalitățile anului 2020 (Time): Joe Biden și Kamala Harris

Personalitățile anului 2020 desemnate de revista Time sunt preşedintele ales al SUA, Joe Biden, şi vicepreşedintele ales, Kamala Harris. Cei doi au fost selectaţi dintr-o listă scurtă pe care se aflau şi Donald Trump, preşedintele în exerciţiu, lucrători sanitari aflaţi în prima linie, dr. Anthony Fauci şi mişcarea pentru dreptate rasială, conform News.ro.

Este pentru prima dată în istorie când revista oferă titlul de „Personalitatea anului” și partenerului politic al președintelui. Redactorul-şef al publicației Time, Edward Felsenthal, a motivat alegerea făcută: „Pentru schimbarea poveştii americane, pentru a arăta că forţele empatiei sunt mai mari decât furia divizării, pentru a împărtăşi o viziune a vindecării într-o lume îndurerată. Următorii patru ani vor fi un mare test pentru ei şi pentru noi toţi, pentru a vedea cât de departe pot atinge unitatea pe care au promis-o”.

Revista a subliniat, de asemenea, că Biden a rupt barierele de gen şi rasiale alegând-o pentru funcţia de vicepreşedinte pe Kamala Harris, pe care a apreciat-o pentru „carisma” şi „duritatea” ei atunci când a fost vorba de interogarea oficialilor administraţiei Trump. Time a evidenţiat importanţa originii sale, fiică a unui tată jamaican şi a unei mame indiene, şi a carierei sale profesionale ca procuror general al statului California înainte de a-şi câştiga locul în camera superioară a Congresului SUA în 2016.

Pe coperta revistei Time apare o fotografie cu Joe Biden, în vârstă de 78 de ani, şi Kamala Harris, în vârstă de 56 de ani, cu mesajul „Schimbarea istoriei Americii”.

Citește și Top căutări Google din 2020 în România.

Sursă foto