„Politica Insulelor Vii”, așa se numește programul inițiat de guvernul irlandez prin care încearcă să dezvolte 23 de insule pe care le administrează oferind peste 80.000 de EURO celor care se vor muta acolo.
Programul „Politica Insulelor Vii” prevede investitii majore în infrastructură pentru a convinge cat mai multi oameni să se mute pe insulele părăsite ale Irlandei. Doritorii pot primi până la 84.000 de euro daca decid să se mute pe una dintre cele 23 de insule aflate în programul guvernului irlandez.
Irlanda deține aproximativ 80 de insule dar numai 23 dintre acestea sunt locuite și gazduiesc comunități cu o populație de aproximativ 2.700 de persoane. Cei 80.000 de euro sunt oferiți celor care doresc să cumpere o casă și să o restaureze. Pentru proprietățile în stare mai bună se oferă 60.000 de euro iar pentru cele dărăpănate se pot obține până la 85.000 de euro în cadrul programului. Deci banii pot fi folosiți pentru redecorare sau îmbunătățirea structurii casei respective.
Programul se adresează în special persoanelor care doresc să scape de viața agitată din orașe și doresc să se retragă într-un loc mai liniștit. Trebuie însă să știe că insulele nu sunt conectat în niciun fel la continent, nici prin maree joasă, nici prin poduri.
Guvernul are în plan, să ofere în viitorul apropiat bani și pentru infrastructură, sănătate și educație. Cei care se vor muta acolo vor beneficia de toate serviciile necesare pentru a duce un trai bun. Scopul guvernaților este să repopuleze insulele și de ce nu, să dezvolte turismul zonal.
De această schemă de finanțare pot profita și cei care își achiziționează locuințe în Irlanda continentală doar că sumele sunt mult mai mici. Banii sunt distribuiți de autoritățile locale, doritorii vor trebui să facă dovada de proprietate și dovada reședinței principale în acel loc. Potențialul proprietar va primi aprobarea pentru subvenții doar după ce vor fi finalizate actele de achiziție a locuinței respective.
Programul intră în vigoare de la 1 iulie, pentru a afla detalii despre program sau dacă sunteți eligibili, vizitați situl oficial al guvernului irnaldez: aici.
Citește și Teoria științifică dovedită a fi falsă abia în secolul al XV-lea.