Producătorii „Game of Thrones” lansează un documentar după finalul serialului Magazin

Producătorii „Game of Thrones” lansează un documentar după finalul serialului

HBO ne va oferi șansa de a intra în culisele ultimului sezon al seriei, printr-un documentar de două ore. Game of Thrones: The Last Watch va fi lansat pe 26 mai, la o săptămână după difuzarea ultimului episod al seriei.

Documentarul va prezenta „provocările de a aduce lumea fantastică a lui Westeros la viață în studiourile, terenurile și parcările din Irlanda de Nord”, potrivit unui comunicat de presă. Camerele de filmat vor urma echipajul de distribuție și de producție „în timp ce se confruntă cu condiții meteorologice extreme, termenele limită și fanii foarte entuziasmați, obsedați să afle ce se va întâmpla”.

„Mult mai mult decât un documentar de tipul „making of”, acesta prezintă o poveste amuzantă, dureroasă, plină de înțelepciune și intimitate, despre ceea ce înseamnă să creezi o lume  și apoi să fii nevoit să-i spui la revedere”, scrie HBO în comunicatul de presă.

Al 8-lea sezon al serialului „Game of Thrones” va începe pe 14 aprilie. Emilia Clarke, care joacă personajul Daenerys Targaryen, a agitat fanii când a dezvăluit că s-a plimbat prin Londra timp de „trei ore, fără destinație” când a citit scenariul final.

„Putea foarte bine să plouă și pur și simplu aș fi mers fără să știu ce să fac”, a spus actrița, dezvăluind că au existat „o mulțime de lacrimi” la filmarea ultimelor scene și că a avut nevoie de alcool pentru a face față situației.