Proteste masive în Catalunia, la un an după referendumul separatist Actual

Proteste masive în Catalunia, la un an după referendumul separatist

France 24

Potrivit poliției municipale, aproximativ 180.000 de protestatari au blocat străzile din Barcelona în data de 1 octombrie, în spatele unui banner uriaș pe care se putea citi „1 octombrie, nu uităm, nu iertăm”, la un an după referendumul separatist. Sutele de mii de persoane au strigat în favoarea independenței Cataluniei față de Spania.
„Suntem supărați, pentru că noi, oamenii, facem tot ce depinde de noi pentru a ne face auziți, dar ei, politicienii, nu răspund”, a declarat Francesc Serra, un protestatar de 43 de ani.
La finalul manifestației au avut loc ciocniri violente între separatiști și forțele de poliție, protestatatrii având fețele acoperite și atacând reprezentanții legii cu pietre. După ora locală 21:00, sute de protestatari au reușit să dărâme barierele de la intrarea în parlamentul regional.

„Vrem să le arătăm că ei sunt unde sunt datorită oamenilor și că noi avem puterea. Dacă ei continuă să nu facă nimic în legătură cu asta, noi vom acționa”, a explicat Ana Sarabia (48 de ani).

Câteva sute de membri ai grupului radical denumit Comitetul pentru Apărarea Republicii (CDR) și-au acoperit chipurile și au blocat o autostradă în nord-estul Gironei, blocând accesul dintre Barcelona și Figueres. Pe contul de Twitter al grupului a fost postat mesajul „În urmă cu un an am votat pentru independență… Să acționăm”.

Evenimentele de luni au scos în evidență diferențele de opinie din rândul partidelor separaționiste care guvernează regiunea unde trăiesc 7,5 milioane de oameni care vorbesc propria limbă. Unele vor o rupere bruscă și drastică de Spania, altele îndeamnă la o acțiune mai calculată, care să presupună negocieri.

Evenimentele au început să se producă de sâmbătă, când 24 de oameni au fost răniți și 6 arestați în urma unor confruntări ale separatiștilor cu poliția.

Referendumul de anul trecut, deși a consemnat victoria separatiștilor, a fost declarat neconstituțional și ilegal de guvernul de la Madrid.

foto