Forumul Economic Mondial (FEM) spune că „ revoluţia roboților ” va crea 97 de milioane de joburi şi va distruge tot atâtea, mişcarea urmând să agraveze inegalitatea de şanse.
Muncile manuale din administraţie şi procesarea datelor sunt două dintre sectoarele aflate în pericol din cauza roboților, arată raportul. Pe de altă parte, vor apărea noi locuri de muncă în îngrijire şi economia verde.
Forumul a cercetat 300 dintre cele mai mari companii din lume, care angajează opt milioane de oameni din întreaga lume. Mai mult de 50% dintre angajatorii intervievaţi au declarat că vor accelera procesele de automatizare în unele divizii ale companiilor, iar 43% se aşteaptă să reducă numărul de joburi din cauza tehnologiilor.
„Muncitorii se pot confrunta cu o problemă de două ori mai mari în urma automatizării şi recesiunii provocate de COVID-19. Aceste lucruri au adâncit inegalităţile deja existente de-a lungul pieţei forţei de muncă şi au întors ritmul de creştere de la ultima criză financiară încoace”, spune Saadia Zahidi, director general al FEM.
FEM a declarat că, în prezent, aproximativ o treime din toate sarcinile de lucru sunt gestionate de roboți, iar oamenii fac restul, dar până în 2025 echilibrul se va schimba. Oamenii vor fi nevoiţi să se reprofileze pentru a se putea conforma schimbărilor din următorii ani, în timp ce guvernele vor trebui să furnizeze o serie de „plase de salvare” pentru muncitorii înlocuiţi de roboți.
Citește și: NASA a colectat mostre de pe suprafața unui asteroid