A început cea mai mare campanie de vaccinare din istorie. Au fost administrate peste 44 milioane de doze în 51 de țări, conform datelor coletate de Bloomberg. Sunt făcute în medie 2,43 milioane de doze pe zi.
În clasamentul în ceea ce privește vaccinarea împotriva COVID-19, România se află la nivel global pe locul 18, în condițiile în care acestea iau în considerare și UE, ca entitate, și țările membre. Dintre țările Uniunii Europene România este pe locul 6.
Vaccinarea în SUA a început pe 14 decembrie și până în prezent au fost făcute 14,7 milioane de vaccinuri. Statele Unite se află pe primul loc în clasament, urmată de China, cu 10 milioane de persoane vaccinate. Pe locurile 3 și 4 se clasează Uniunea Europeană, cu 5,2 milioane de vaccinuri, respectiv Marea Britanie, cu 4,3 milioane de oameni imunizați.
Primele trei locuri din UE sunt ocupate de Italia (1,1 milioane vaccinuri), Germania (peste un milion) și Spania (aproape 769.000). România, care se află pe locul 8, are 205,060 de oameni vaccinați până în 17 ianuarie.
Top-ul este realizat pe baza numărului de doze de vaccin care au fost folosite până acum pentru imunizarea populației.
În ceea ce privește procentajul locuitorilor vaccinați, pe primul loc este Israelul, care a reușit să imunizeze, 25,9% din populație, urmat de Emiratele Arabe Unite, cu 17,5% dintre cetățeni vaccinați. Bahrein a vaccinat 9,5% din populație, Marea Britanie – 6,45% iar Statele Unite – 4,36%. România ese printre cele care au imunizat între 1% și 2% din populație, în timp ce multe state nu au ajuns nici la 1%.
În România a început a doua etapă a campaniei de vaccinare, pentru care s-au înscris deja peste 300.000 de persoane. Luni au fost vaccinați peste 30.000 de români.
Citește și: Ceasurile inteligente pot ajuta la detectarea infecției cu COVID-19